Eureko: Diminuarea contributiei la Pilonul II va reduce suma virata fondurilor cu 2,4 miliarde lei

Miercuri, 19 Mai 2010, ora 11:09
1887 citiri
Eureko: Diminuarea contributiei la Pilonul II va reduce suma virata fondurilor cu 2,4 miliarde lei

Diminuarea contributiei la Pilonul II, de la 2,5% la 0,5% pana la finele anului 2011, va reduce suma virata fondurilor de pensii private obligatorii cu 2,4 miliarde de lei, a declarat, miercuri, directorul general al Eureko Pensii, Besim Jawad.

"Daca esti investitor in Romania si vezi ca o astfel de masura se ia dupa numai doi ani de la startul sistemului, mai 2008, nu te simti deloc incurajat sa investesti in dezvoltarea pietei locale", a spus Jawad, prezent la un eveniment de specialitate organizat de MEDIAFAX si Eureko Pensii.

El a adaugat ca Eureko Pensii a investit circa 40 milioane de euro in dezvoltarea pensiilor private in Romania.

"Punerea in practica a masurii de reducere a contributiei ne da peste cap planul de afaceri al companiei", a precizat reprezentantul companiei.

Jawad a aratat ca masura va afecta pensiile actualilor salariati care contribuie la Pilonul II.

Eureko Pensii este prezent atat pe piata pensiilor private obligatorii (Pilonul II), cat si in domeniul pensiilor facultative (Pilonul III).

Vicepresedinte al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania, Stefan Radeanu, a declarat marti ca ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a anuntat patronatele ca transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% la 0,5% din salariul brut.

Vladescu le-a spus reprezentantilor patronatelor si singurului reprezentant al sindicatelor prezent la discutii - Sabin Rusu, din partea Confederatiei Sindicatelor Democratice - ca masura este necesara pentru echilibrarea sectorului de pensii si ca va fi aplicata pana la sfarsitul anului 2011.

Potrivit mai multor administratori de fonduri de pensii intervievati de MEDIAFAX, aceasta masura va genera economii nesemnificattive la buget si va avea un impact negativ asupra viitoarelor pensii ale celor cinci milioane de participanti.

Potrivit Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, nivelul contributiilor virate catre Pilonul II creste cu 0,5 puncte procentuale pe an, de la 2% in 2008 la 6% in 2016 din veniturile brute ale participantilor.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au cumulat active nete de 3,144 miliarde de lei, in urcare cu 5,97% fata de luna martie. Numarul contributorilor pe Pilonul II a crescut cu 0,45% in luna aprilie, la 5,026 milioane.

#contributie, #fonduri, #pensii, #pilon, #private, #reducere , #stiri Sebastian Vladescu