Panasonic. Primul player-recorder blu-ray DVD

Vineri, 22 Septembrie 2006, ora 08:07
995 citiri

Panasonic, marca inregistrata a concernului japonez Matsushita, a anuntat ca in luna noiembrie va introduce pe piata japoneza primul player-recorder Blu-ray DVD, la cateva luni dupa ce rivalul Toshiba a lansat un produs comparabil menit sa castige lupta pentru desemnarea viitorului standard in industria DVD-urilor. Pe piata exista deja aparate Blu-ray DVD lansate de Sony sau Samsung insa acestea pot fie sa ruleze fie sa inregistreze DVD-uri, nefiind capabile sa efectueze ambele operatii.

Programat a aparea pe piata incepind cu data de 15 noiembrie, primul player-recorder Blu-ray DVD echipat cu un hard disk de 500 GB are un pret sugerat de producator de 2.600 de dolari.

Marile grupuri japoneze Toshiba si Sony incearca fiecare sa ofere formatul dominant pentru viitoarea generatie de DVD-uri. Toshiba promoveaza formatul HD DVD, care nu este compatibil cu formatul Blu-ray promovat de Sony, iar in luna iulie a lansat deja pe piata primul player-recorder HD DVD. La randul sau, Matsushita a introdus deja un player Blu-Ray pe piata din America de Nord, urmand ca in luna noiembrie acest produs sa fie introdus si in Europa.

Antena 3 TV