Abonamentele la cablu TV si internet, neschimbate in 2011

Marti, 01 Iunie 2010, ora 09:39
1744 citiri
Abonamentele la cablu TV si internet, neschimbate in 2011

Consilierii generali au respins luni proiectul de hotarare privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru 2011, prin care erau introduse doua taxe pentru retelele de comunicatii si care putea duce la o cresterea a abonamentelor serviciilor prin cablu cu 25 de lei, precizeaza Mediafax.

Din cei 40 de consilieri generali prezenti la sedinta de luni a CGMB, 16 au votat "pentru", sapte "impotriva", iar 17 s-au abtinut.

Potrivit proiectului de hotarare, impozitele si taxelor locale raman nemodificate in 2011, la fel si bonificatia de 10 la suta pentru cei care platesc pana la 31 martie 2011.

Proiectul introducea insa doua taxe, una pentru "utilizarea temporara a locurilor publice cu retele de comunicatii electronice" si alta pentru "utilizarea locurilor publice cu constructii tehnice si echipamente cu diferite destinatii".

Astfel, taxa pentru utilizarea temporara a locurilor publice cu retele de comunicatii electronice era propusa la 0,05 lei pe metru liniar, pe zi, iar cea pentru ocuparea domeniului public cu constructii tehnice sau echipamente cu destinatii subterane la 1,50 lei pe metru patrat pe zi.

Potrivit initiatorilor proiectului, la introducerea acestor doua taxe s-a tinut cont de "valorificarea utilizarii domeniului public asupra caruia municipalitatea isi exercita dreptul de administrare si de faptul ca retelele de comunicatii electrice ocupa in mod haotic suprafete mari de teren fata de necesitatile reale".

La sedinta de dezbatere publica a proiectului de hotarare care a avut loc joi , la sediul Primariei Capitalei si la care au participat reprezentanti de la Asociatia cablistilor, de la Vodafone, Orange, Romtelecom, RCS si RDS, dar si consilieri generali din comisiile economice si juridice ale CGMB, precum si reprezentantii municipalitatii s-a aratat ca este necesara introducerea acestor taxe deoarece trebuie valorificat domeniul public al Bucurestiului.

#impozite taxe locale cablu tv internet , #stiri Romtelecom