Regia Padurilor vinde brazi cu 70.000 de lei

Joi, 01 Decembrie 2005, ora 09:43
1192 citiri

Regia Nationala a Padurilor Romsilva va vinde peste 130.000 de brazi si molizi, in perioada Sarbatorilor de Iarna, la preturi cuprinse intre 7 lei (70.000 lei vechi) si 21,5 lei (215.000 lei vechi), se arata intr-un comunicat al institutiei. Romsilva pune la dispozitia populatiei si a companiilor interesate circa 133.000 de pomi, din care 85.000 sunt brazi, iar restul molizi, comparativ cu 180.000 de bucati in 2004. Preturile de vanzare sunt aproximativ aceleasi ca acelea practicate anul trecut, afirma oficialii Romsilva. Ele variaza de la 7 RON, fara TVA, pentru pomii cu o inaltime cuprinsa intre 0,7 si 1,3 metri, pana la 21,5 RON pentru cei cu o inaltime de 2-3 metri. Pe piata, preturile sunt insa fixate de comercianti.

Solicitarile pentru pomii cu o inaltime mai mare de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar pretul este stabilit de fiecare directie silvica pornind de la tariful minim de 10 RON pe metru. Potrivit reprezentantilor Romsilva, directiile silvice nu vor putea vinde mai mult de cinci bucati persoanelor fizice, pentru evitarea speculei.

Anul trecut, Romsilva a scos la vanzare in perioada Sarbatorilor de Iarna aproximativ 180.000 de brazi si molizi, la care s-au adaugat inca 150.000 de pomi proveniti de la ocoalele silvice private.

Evenimentul Zilei