Fostul deputat Ion Dumitru, condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare

Vineri, 07 Iunie 2013, ora 16:00
1393 citiri
Fostul deputat Ion Dumitru, condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare

Completul de cinci judecatori al instantei supreme l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul Romsilva II, in care a fost acuzat de abuz in serviciu in legatura cu achizitionarea unui buldozer.

Instanta a desfiintat decizia data de un complet de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care toti inculpatii din acest dosar au fost achitati.

Cei cinci judecatori au schimbat incadrarea juridica a faptelor pentru care au fost deferiti justitiei Ion Dumitru, Elena Dumitru, Dumitru Bunea si Florin Bogdan Stanciu, din cate doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si continuata in cate doua fapte de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata.

Totodata, instanta a schimbat si incadrarile juridice pentru Mihai Liviu Daia, Sorin Mirel Vintila, Mirel Dumitrache si Constantin Corduneanu, din complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si continuata in complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata.

Astfel, instanta l-a condamnat pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de inchisoare, dispunand totodata si interzicerea unor depturi civile timp de doi ani dupa executarea pedepsei. Instanta a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii acestei pedepse, pe durata unui termen de incercare de sase ani, timp in care Ion Dumitru trebuie sa respecte o serie de obligatii si conditii.

Dumitru Bunea a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, cu termen de incercare de sase ani, Elena Dumitru - la trei ani de inchisoare, cu termen de incercare de cinci ani si Florin Bogdan Stanciu - la trei ani de inchisoare cu suspendare, cu termen de incercare de sase ani.

Instanta i-a achitat pe Mihai Liviu Daia, Sorin Mirel Vintila, Mirel Dumitrache si Constantin Corduneanu pentru fapta de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, pe motiv ca faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#condamnare Ion Dumitru, #abuz deputat Ion Dumitru, #inchisoare suspendare Ion Dumitru , #stiri Romsilva