Bursa de Valori Bucuresti - 3 Noiembrie 2005

Joi, 03 Noiembrie 2005, ora 16:44
948 citiri

Rezumatul zilei de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti prezentat de SSIF Prime TransactionBVB - Bursa de Valori Bucuresti

Piata bursiera a inregistrat un recul in sedinta de astazi, al cresterilor de ieri. Sau poate fi vorba de o continuare a tendintei de scadere, intrerupta brusc ieri. La fel ca in zilele anterioare, prima jumatate a sedintei a fost decisiva, atunci s-a hotarat mersul pietei, dupa care cotatiile majoritatii actiunilor au intrat intr-o faza de stagnare. Astazi prima jumtate a gazduit scaderi importante, pe toate palierele bursei, astfel incat la inchidere indicii erau cu 1,5%-2% mai jos decat ieri. Lichiditatea a fost la medie, valoarea totala a tranzactiilor a depasit 43 milioane RON.

Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-a detasat categoric la nivelul lichiditatii, intre toti emitentii din piata, realizand un rulaj de 13,5 milioane RON, mai mult de 30% din rulajul total. A fost o zi agitata pentru RRC, in contextul ultimelor stiri nu tocmai favorabile in care este implicata compania si conducerea ei. Vanzatorii au dominat piata in primele 3 ore ale sedintei, astfel ca pretul actiunilor a ajuns la un minim de 0,1050 RON/actiune. Ulterior s-a stabilizat pe la 0,1080 RON, pentru a inchide la 0,1070 RON, cu 7% in scadere fata de ieri. Sustinere la cumparare a existat, tocmai de aceea cursul nu a mai scazut in ultima parte a sedintei, iar dincolo de feluritele anchete in care apare numele societatii, aceasta a demonstrat in ultima perioada capacitatea de a realiza profit.

Pe fondul scaderilor de pret din ultima perioada, una din societatile de talie mare care au rezistat este BRD A- Groupe Societe Generale (BRD). Si astazi s-a intamplat acelasi lucru. Cursul a scazut in prima jumatate a sedintei pana la palierul de 13,0000 RON/actiune, insa acolo s-a fixat pana la final, mentinandu-se pe o crestere de 0,8% fata de ieri. BRD nu a fost una din cele mai lichide actiuni ale sedintei, a realizat un rulaj de 2,7 milioane RON, insa a fost in mod evident una din cele mai stabile.

Una din cele mai bune evolutii de astazi a fost cea a actiunilor Sicomed Bucuresti (SCD). Rezultatul bun raportat de companie pe primele 9 luni, de 31,7 milioane RON (aproape dublu fata de primul semetru), la care se adauga oferta publica de cumparare de actiuni, lansata de Zentiva NV pentru restul de 49,01% din numarul total de actiuni SCD, la pretul de 1,3700 RON/actiune sunt factori care sustin cresterea de azi a cursului. La mai putin de o ora de la deschidere, cursul a urcat la maximul de 1,3400 RON/actiune, unde s-a mentinut aproape neschimbat pana la final, existand scaderi temporare la 1,3300 RON. Cu evolutia de azi, titlurile SCD au iesit din faza de stagnare in jurul palierului de 1,3000 RON/actiune in care au evoluat in ultima luna.

Dupa salturile impresionante de ieri, titlurile SIF au revenit la tendinta negativa din ultima saptamana, astfel ca au inchis pe scaderi cuprinse intre 1% si 3%. La fel ca ieri, cel mai tranzactionat a fost SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 7,4 milioane RON, avand de altfel si cea mai mare scadere, de 2,7% la 1,8400 RON/actiune.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

Lichiditate extrem de redusa in randul societatilor de la Rasdaq. In total s-au derulat tranzactii in valoare de 953 mii RON, iar indicii bursieri au fost tot pe scadere.

La prima categorie cel mai tranzactionat emitent a fost acelasi Socep Constanta (SOCP), cu un rulaj de 106,7 mii RON. Cursul a scazut astazi pana la un minim de 0,2610 RON/actiune, inchizand la 0,2640 RON (-2,2%). In ultima saptamana din octombrie cursul a urcat brusc pana la un maxim de 0,3000 RON/actiune, pe fondul anuntutlui privind transferarea la BVB, la prima categorie, insa entuziasmul s-a stins incet, astfel ca titlurile SOCP au revenit la o medie de 0,2600 lei.

In afara de Socep, singura societate care mai merita mentionata in sedinta de astazi, prin prisma lichiditatii, este Biofarm Bucuresti (BIOF), de altfel cea mai tranzactionata societate de la Rasdaq, cu un rulaj de 472 mii RON, jumatate din total. Cursul a evoluat promitator la inceputul sedintei, urcand pana la un maxim de 0,5100 RON/actiune, insa spre final cotatiile de cumparare s-au stabilit la 0,4800 RON si tranzactiile se efectuau la 0,4900 RON/actiune.

SSIF Prime Transaction SA