Bursa de Valori Bucuresti - 11 Octombrie 2005

Marti, 11 Octombrie 2005, ora 17:10
1032 citiri

Rezumatul zile de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti prezentat de SSIF Prime TransactionBVB - Bursa de Valori Bucuresti

La bursa am asistat si astazi la usoare cresteri de curs, pe lichiditate buna. Prima jumatate a sedintei a apartinut cumparatorilor, pentru ca in a doua parte piata sa intre intr-o faza de consolidare, chiar cu unele scaderi de curs. Chiar si asa, indicii au incheiat sedinta cu variatii pozitive fata de ieri, cel mai mult urcand BET-FI, cu 0,8%. Lichiditatea buna este reflectata de valoarea totala de tranzactionare, care a depasit 40 milioane RON astazi.

Banca Transilvania (TLV) s-a evidentiat astazi in randul companiilor de calibru mare de la bursa, atat prin evolutia cursului cat si prin lichiditate. Cursul nu a mai avut aceeasi volatilitate redusa care a caracterizat actiunile TLV in ultimul timp. La jumatatea sedintei acesta a urcat la un nou maxim de la ultima majorare de capital social, de 1,0700 RON/actiune, pentru ca la final sa inchida la 1,0600 RON (+1,9%). Apoi volumul tranzactionat, mult mai mare decat de obicei, a depasit 6,5 milioane actiuni, ceea ce a generat un rulaj de 6,92 milioane RON. Au fost chiar si doua tranzactii Deal, cumuland 400 mii actiuni TLV, jumatate la pretul de 1,0400 RON/actiune si jumatate la 1,0600 RON.

Singura societate cu lichiditate ridicata la bursa care a incheiat astazi sedinta pe scadere este Rompetrol Rafinare Constanta (RRC). Cursul RRC a fost neasteptat de putin volatil, osciland doar intre 0,1180 si 0,1190 RON/actiune, cu inchidere la palierul inferior, in scadere cu 0,8%. Luna octombrie s-a dovedit pana acum a fi o perioada de consolidare a titlurilor RRC, dupa cresterea de peste 20% din septembrie. Societatea a intrat in revizie generala, activitatea de rafinare fiind oprita timp de 30 de zile de la 1 octombrie, astfel incat pot sa existe temerile unor rezultate mai slabe in acest ultim trimestru. Pe de alta parte, rezultatele semestriale foarte bune si in crestere recomanda titlurile RRC. Acestea sunt doua elemente, doi factori care pot motiva balansul titlurilor RRC la bursa in ultimele zile, stagnarea cursului in imediata vecinatate a pragului superior de 0,1200 RON/actiune. Chiar si lichiditatea a fost mica astazi, volumul total fiind de 23,6 milioane actiuni.

Noua vedetea de la categoria I a bursei a fost in ultima perioada Antibiotice Iasi (ATB). Diversele stiri despre mai multe companii farmaceutice straine interesate in privatizarea societatii iesene, avand la baza si recent anuntata achizitie indirecta a pachetului majoritar la Sicomed Bucuresti de catre compania ceheasca Zentiva au readus investitorii in piata actiunilor ATB, la cumparare. Astfel, de la inceputul acestei luni cursul a crescut cu 10%, pe volume de asemenea din ce in ce mai mari de la o zi la alta. Astazi titlurile ATB au inregistrat cea mai buna evolutie dintre actiunile lichide, o crestere de 4,5% la un curs de 0,9300 RON/actiune. Maximul atins a fost 0,9350 RON/actiune, totodata maxim al ultimilor 8 ani.

Titlurile SIF s-au dovedit a fi cel mai bun plasament in acest an, cateva dintre ele crescand cu peste 100%, la care se adauga dividendele. Astazi a fost o noua sedinta de crestere pentru actiunile SIF, mai ales in prima jumatate a sedintei. Cea mai buna evolutie a inregistrat-o SIF Moldova (SIF2), care a inchis la 1,7100 RON/actiune (+1,8%), dupa atingerea unui nou maxim isotric, 1,7200 RON. Insa o performanta mai buna poate fi considerata aceea a titlurilor SIF Oltenia (SIF5), primul SIF ce a atins pragul de 2,0000 RON/actiune, pe care chiar l-a depasit ajungand la un maxim istoric absolut pentru titlurile SIF, de 2,0100 RON. SIF5 a fost si cel mai tranzactionat titlu SIF, cu un rulaj de circa 8 milioane RON.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

Dintre emitenti de la prima categorie a pietei Rasdaq, cei mai tranzactionati au inregistrat astazi scaderi de curs. Peste 65% din rulajul categoriei, adica 141,2 mii RON a realizat Socep Constanta (SOCP). Volumele mai mari au fost transferate in a doua parte a sedintei, atunci cand s-au produs si caderile de curs. Astfel s-a ajuns la un minim de 0,2450 RON/actiune, cu inchiderea la 0,2490 RON (-3,1%). Titlurile SOCP reusisera sa revina in septembrie deasupra palierului de 0,2600 RON/actiune, insa unele vanzari de volume mai mari direct la preturile cumparatorilor au dat cotatiile in jos.

Biofarm Bucuresti (BIOF) a reprezentat si astazi peste 65% din intreaga piata. La nivelul cursului nu au avut loc oscilatii mari, practic marea majoritate a actiunilor s-au traznactionat la 0,4500 RON/actiune, unde a existat pana spre final un vanzator mai mare. Inainte de inchidere insa cel mai bun pret de vanzare a ramas 0,4600 RON, iar la 0,4500 RON exista sustinere la cumparare, astfel ca maine exista posibilitatea ca pretul sa urce.

Astazi s-au raportat tranzacitile in cadrul unei oferte publice de preluare, care a vizat 34,75% din actiunile emise de Remat Arad (RELC). Din cele 54548 actiuni vizate, ofertantul (Mefter Trading Limited AG) a achizitionat doar 17358 actiuni, adica circa 6% din capitalul social, la pretul de 11,0000 RON/actiune, pretul maxim al ultimului an.

SSIF Prime Transaction SA