Sterling Resources nu vede niciun motiv pentru a ne asocia cu Romgaz, in Marea Neagra

Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 14:14
1159 citiri
Sterling Resources nu vede niciun motiv pentru a ne asocia cu Romgaz, in Marea Neagra

Stephen Birrell, vicepresedinte Sterling Resources Ltd. a declarat pentru NewsIn ca, in acest moment, nu exista niciun motiv care sa determine participarea Romgaz in acordul petrolier din Marea Neagra si ca Sterling nu poarta niciun fel de discutii cu ANRM referitor la includerea Romgaz in licenta, informeaza NewsIn.

"Sterling are deja parteneri in acest proiect, respectiv Melrose Resources (32,5%), Gas Plus International (15%) si Petro Ventures Europe (20%).

Aceste parteneriate au fost trimise spre aprobare la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM).

Ca atare, dupa aprobarea finala din partea ANRM, Sterling Resources va detine o participatie de 32,5 %.

In acest moment, dispunem de toate resursele si expertiza necesare derularii acestui proiect si nu cautam alti parteneri in licenta", a declarat Agentiei NewsIn Stephen Birrell.

Cu toate acestea, vicepresedintele Sterling, Stephen Birrell, declara la 28 aprilie 2009, in cadrul audierilor Comisiei pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor, ca Sterling Resources este de acord sa se asocieze cu producatorul de gaze Romgaz, daca acesta din urma este interesat.

"Pentru viitor, daca Romgaz este interesata, suntem bucurosi sa discutam despre un parteneriat, deoarece este al doilea producator de gaze din Romania", a spus Birrell la acea data.

Totusi, Birrell precizeaza acum ca actuala structura nu exclude posibilitatea ca firmele interesate de o posibila colaborare si care considera ca ar putea avea o contributie la acest proiect, sa-si exprime acest interes.

"Sterling Resources continua pasii necesari pentru a putea implementa planul lucrarilor si angajamentele referitoare la investitia din Romania.

Speram sa obtinem cat mai curand posibil, aprobarea necesara pentru transferul cotelor de participare ale Melrose, Gas Plus si Petro Ventures.

In paralel, Sterling si partenerii sai vor demara planurile pentru lucrarile viitoare de explorare si pentru studiile premergatoare dezvoltarii structurilor Ana si Doina.

Toate aceste aspecte vor trebui discutate si aprobate de ANRM inainte ca ele sa demareze", a declarat pentru NewsIn vicepresedintele Sterling Resources.

Stephen Birrell mai precizeaza ca Sterling Resources, impreuna cu partenerii sai, sunt pregatiti sa parcurga toti pasii necesari dezvoltarii proiectului, in pofida contextului financiar si economic dificil la nivel global.

"Din pacate, anul acesta provocarea pentru noi nu a fost criza globala.

Noi ne-am confruntat cu obstructionarea proiectului din partea anumitor lideri politici, fapt ce a facut sa ne mutam eforturile din zona de "business" si dezvoltare a lucrarilor, si sa ne concentram atentia pentru a raspunde multor acuzatii false ce ne-au fost aduse, facand astfel lumina si demonstrand ca au fost respectate toate prevederile legale in contractul dintre Sterling si statul roman", a declarat vicepresedintele Sterling Resources.

Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrele XIII Pelican si XV Midia, intre ANRM si Sterling Resources Ltd., are o durata de 30 ani contractuali calculati de la data intrarii in vigoare a ESPA (n.r. adica a Contractului de Explorare si Impartire a Productiei incheiat intre Rompetrol SA si Enterprise Oil Exploration Limited si Canadianoxy (Romania) Ltd, la 6 august 1992), cu dreptul de prelungire cu o perioada aditionala de pana la 15 ani, conform prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea Petrolului", potrivit actului aditional.

Potrivit datelor furnizate, Sterling Resources Ltd. este o companie canadiana cu sediul la Calgary, Provincia Alberta. Investitorul Sterling Resources Ltd. este listat la bursa din Toronto TSX Venture Exchange, actiunile sale tranzactionandu-se sub simbolul "SLG".

Sterling Resources Ltd. desfasoara operatiuni petroliere in Marea Britanie (atat in Marea Nordului cat si pe uscat), in Franta si in Romania (atat pe uscat - Perimetrul Sud Craiova, cat si in Marea Neagra - Perimetrele Pelican si Midia). 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sterling, # romgaz, # asociere, # marea, # neagra , #stiri Romgaz