Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Renault - Nissan si-a propus sa ajunga la 1,5 milioane de masini electrice vandute in 2016

Renault - Nissan si-a propus sa ajunga la 1,5 milioane de masini electrice vandute in 2016


Directorul general al aliantei Renault - Nissan, Carlos Ghosn, a declarat, miercuri, ca cei doi producatori auto probabil nu vor reusi sa-si atinga obiectivul de a vinde pe plan mondial 1,5 milioane de automobile electrice pana in 2016 si ar putea avea nevoie de inca doi sau trei ani pentru indeplinirea acestei tinte, transmit Kyodo, Reuters si Bloomberg.

In decembrie 2010, Nissan a lansat un automobil electric, Leaf EV. Alianta Renault - Nissan a vandut 120.000 de vehicule electrice de cand a intrat pe aceasta piata, in urma cu trei ani. Consumatorii sunt nemultumiti atat de pretul ridicat al acestor modele, cat si de distanta mica parcursa de automobilele electrice dupa incarcarea bateriei.

Prezent la Salonul Auto de la Tokyo, seful aliantei Renault - Nissan a recunoscut ca vanzarile modelului EV sunt sub asteptari, dar si-a exprimat speranta ca vor fi indeplinite tintele de vanzari.

"Continuam sa credem ca automobilele electrice vor fi o componenta majora a industriei auto. Daca se doreste reducerea emisiilor, trebuie electrificata industria si vehiculele electrice vor fi in centrul schimbarilor in tari precum China, Japonia si SUA", a afirmat Carlos Ghosn.

Acesta a cerut autoritatilor extinderea infrastructurii de centre de reincarcare, pentru stimularea vanzarilor de automobile electrice si reducerea costurilor acestora.

Carlos Ghosn sustine ca piata nu va fi pregatita pentru vehicule cu pile de combustie pe hidrogen inainte de 2020, in conditiile in care Nissan si-a amanat planurile referitoare la acest tip de automobile. Producatorii auto niponi Toyota Motor Corp si Honda Motor intentioneaza sa inceapa vanzarea vehiculelor cu pile de combustie pe hidrogen in 2015.

Daimler, Ford si Nissan au anuntat in ianuarie ca si-au unit fortele pentru a dezvolta o linie de vehicule cu pile de combustie pe hidrogen, cu un pret convenabil, ce vor fi scoase la vanzare incepand cu 2017, in ceea ce ar putea fi primul pas major spre tehnologia cu emisii zero.

Companiile sustin ca alianta lor trimite un semnal clar furnizorilor, autoritatilor si industriei auto de a incuraja viitoarea dezvoltare a infrastructurii de producere si distribuire a hidrogenului in intreaga lume.

Renault detine, in prezent, 43,4% din actiunile Nissan, care, la randul sau, detine 15% din actiunile Renault. De la fuziunea lor, in 1999, cei doi parteneri deruleaza o serie de achizitii comune pentru a reduce costurile.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1641 ori