Adrian Thiess: Exista varianta preluarii unui post TV existent pe piata

Luni, 26 Aprilie 2010, ora 09:42
1996 citiri
Adrian Thiess: Exista varianta preluarii unui post TV existent pe piata

Adrian Thiess a declarat, pentru Mediafax, ca televiziunea de stiri care se va lansa in septembrie in prezenta lui George W. Bush ar putea porni prin achizitia unui post existent deja pe piata, care are asigurata distributia pe cablu si, deci, vizibilitate in randul populatiei. 

Adrian Thiess, coordonatorul proiectului noii televiziuni, care va face parte din acelasi trust de presa cu ziarul Puterea, a spus ca exista doua variante pentru lansarea postului TV: preluarea unui canal de pe piata audiovizualului, care este deja in grilele operatorilor de cablu, sau punerea in functiune a unei televiziuni noi, dupa preluarea unei licente audiovizuale de la Consiliul National al Audiovizualului (CNA) Fiind intrebat daca televiziunea preluata ar putea fi Vox News - un post care emite, intr-un regim de proba, din 16 noiembrie 2009, aflandu-se in sfera businessului media al familiei Paunescu - Adrian Thiess a spus doar ca "exista varianta de a prelua un post existent pe piata, care exista in grila cablistilor deja".

"Totul este posibil", a spus Thiess. El nu exclude insa nici preluarea unei noi licente audiovizuale de la CNA, insa are in vedere faptul ca, pentru ca o noua televiziune sa aiba vizibilitate, trebuie sa fie macar in pachetele de baza ale celor trei mari operatori de cablu din Romania (RCS&RDS, UPC si DCS, nr.).

"Contractele cu o companie de distributie pe cablu sunt specifice. Este vorba si de cum te prezinti la operatorul de cablu.

Daca ai o grila si nume importante in media, nu poti fi ignorat", a afirmat Adrian Thiess, care a precizat ca, daca preiei o televiziune care se afla deja in grilele cablistilor, nu inseamna neaparat si o distributie asigurata.

El a mai spus ca in prezent este asigurata finantarea pentru primii doi ani de functionare a noului post TV, investitia initiala in aceasta televiziune fiind una "importanta".

"Avem solutionata partea de finantare si exista discutii cu viitori manageri ai postului.

Nu pot sa spun cum se va numi noua televiziune.

Va fi o televiziune care va demonstra credibilitate, care lipseste in Romania (...)

Cel mai important lucru este credibilitatea, nu chestiunile partinice, pentru ca asa este structurata presa in Romania.

Intr-o tara civilizata si normala, partea editoriala si cea mangeriala sunt separate", a explicat Adrian Thiess, dand mai multe exemple despre modul in care functioneaza presa in Germania.

Adrian Thiess a refuzat sa spuna cum ar urma sa se numeasca televiziunea, cine o finanteaza si de unde provin banii.

El a precizat insa ca toate aceste lucruri vor fi facute publice.

In legatura cu prezenta lui George W. Bush la lansarea acestei televiziuni de stiri, Adrian Thiess a spus ca fostul presedinte american a fost invitat si la lansarea ziarului Puterea, dar din cauza programului sau incarcat nu a putut onora invitatia.

"Domnul Bush vine special pentru aceasta lansare a televiziunii.

In cadrul lansarii vor exista mai multe teme, dezbateri pe diverse teme, leadership, aparare, o conferinta pe teme de securitate, la care va participa.

Va participa si la o intalnire cu mai multe personalitati, va exista si o gala dinner cu invitati speciali", a afirmat Thiess.

El a mai spus ca pentru invitarea unei personalitati de asemenea nivel la un eveniment "exista o procedura foarte complicata, la nivel de detaliu", care implica "masuri de securitate speciale, un plan de protectie special", invitatia catre George W. Bush fiind transmisa de mult timp. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Angajaţii Amazon au „pozat” drept comercianţi terţi pentru a aduna informaţii de la Walmart, eBay şi alţi rivali ai gigantului american. Aceștia au avut acces la sistemele concurenței...
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
#adrian, # thiess, # post, # tv, # piata, # bush , #stiri Rcs-Rds