Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Dan Ostahie si-a transferat actiunile de la Altex la Bomenveld BV

Dan Ostahie si-a transferat actiunile de la Altex la Bomenveld BV

Proprietarul retelei de distributie de electrocasnice, electronice si produse IT&C, Dan Ostahie a vandut 99% din actiunile firmei Altex Impex catre compania olandeza Bomenveld BV care este proprietatea sa si a sotiei sale, informeaza, joi, un comunicat Altex.

Altex a optat pentru o structura corporatista deoarece s-a dezvoltat foarte mult in ultimul timp, atat din punct de vederea al acoperirii teritoriale, cat si din punct de vedere al numarului de firme incluse in grupul Altex. Aceasta dezvoltare a generat necesitatea unei structuri moderne care sa permita unitatea strategica si decizionala pentru un intreg holding. Concernul Bomenveld include in prezent firme precum Credex Finantari, institutie finantatoare in asociere cu Raiffeisen, 8Tim, societate de transport intern si international de marfuri, Auto Moldova si firma Real Estate.

"Guvernarea corporatista creeaza premisele unei structuri prin care se stabilesc obiectivele unei companii, mijloacele de atingere a obiectivelor, dar se stabilesc si relatiile intre management, conducerea executiva si actionari. Astfel, se genereaza o mai mare implicare a managementului executiv si o mai mare transparenta a deciziilor" se afirma in comunicat.

Pe de alta parte, preluarea actiunilor de catre o societate straina faciliteaza extinderea activitatii companiei si in alte tari. Odata cu intrarea in Uniunea Europeana, aceasta preluare se constiutie intr-o structura care permite ca holdingul sa-si dezvolte activitatea si in tari precum Bulgaria, Modova si Serbia.

Holdingul Bomenveld BV face parte, impreuna cu firma de credite Credex si societatea Altex Impex , din grupul DO, controlat de Dan Ostahie impreuna cu sotia sa, Marilena Ostahie.

Grupul Altex este operator al retelelor Altex si Media Galaxy. Reteaua Media Galaxy cuprinde 14 centre comerciale a caror suprafata totala depaseste 35.000 de metri patrati.

Grupul Altex, lider dupa vanzari in 2005 pe piata de distributie de electrocasnice, electronice si produse IT&C din Romania, a inregistrat o cifra de afceri de 100 milioane de euro in primele sase luni din 2006. Pentru al doilea semestru al anului 2006, presedintele Altex estimase in toamna anului trecut o cifra de afaceri de peste 150 milioane euro, iar grupul avea drept tinta depasirea vanzarilor din 2005, care s-au cifrat la 274,3 milioane de euro.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1876 ori