Bancile straine din Serbia promit ca nu se vor retrage

Sambata, 28 Martie 2009, ora 09:50
1183 citiri
Bancile straine din Serbia promit ca nu se vor retrage

Cele mai mari zece banci straine prezente in Serbia s-au angajat vineri, dupa o intalnire cu guvernatorul bancii centrale sarbe, ca nu isi vor reduce expunerea pe piata locala, fara a oferi alte detalii, relateaza Reuters.

"Suntem constienti ca este in interesul nostru si al Serbiei ca sa ne angajam ca ne vom mentine nivelul total al expunerii pe Serbia", se arata intr-un comunicat al bancii centrale sarbe, dupa ce guvernatorul Radovan Jelasici s-a intalnit cu reprezentanti ai bancilor la Viena.

Intalnirea a avut loc la o zi dupa una similara, ce a avut loc la Viena intre oficiali ai Fondului Monetar International (FMI) si Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si reprezentantii a zece mari banci straine cu afaceri in Romania.

"Am cazut de acord ca in decursul urmatoarelor saptamani sa lucram pentru a defini masuri concrete pentru mentinerea expunerii noastre pe Serbia", se mai arata in comunicat.

Jelasici incearca sa convinga bancile straine, ce domina piata Serbiei, sa isi mentina finantarile in 2009 si 2010.

Bancile ce au semnat angajamentul pentru Serbia sunt Intesa Sanpaolo, Raiffeisen International, Hypo Alpe-Adria, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank International si Piraeus Bank.

Joi, noua banci straine cu expunere semnificativa pe piata romaneasca - Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank International si Piraeus Bank - au promis ca vor continua sa faca afaceri in Romania si ca vor injecta capital in subsidiarele lor, daca va fi necesar.

Opt din aceste banci s-au angajat la mentinerea expunerii atat in Romania, cat si in Serbia.

#banci, #erste, #raiffeisen, #serbia, #fmi, #bnr , #stiri Raiffeisen