Perchezitiile de la RADET pun pe tapet falimentul institutiei UPDATE

Vineri, 22 Martie 2013, ora 14:21
2877 citiri
Perchezitiile de la RADET pun pe tapet falimentul institutiei UPDATE
Radu Opaina, fost director Radet, spune ca institutia e in faliment

Radu Opaina, fost director general la RADET in 2003, spune ca institutia este deja in faliment, dar ca acesta nu a fost, inca, declarat. Afirmatia acestuia este sustinuta de pierderile RADET, care in 2012 erau de peste 100 de milioane de euro.

Fostul director al RADET, Radu Opaina, sustine ca inca din 2003, cand era la conducerea institutiei, a semnalat numeroase ilegalitati si a solicitat efectuarea unor anchete. Considera ca actiunile in forta de acum ale politiei sunt tardive.

"Problema e la Primaria Capitalei"

"Creditorii vor impune realitatea, pentru ca ei nu joaca politic, ci cu bani", spune Opaina, pentru Business24. El a amintit despre capusarea sistemului de mai multe ori in trecut, inclusiv in 2003, cand si-a dat demisia. Printre deficientele sistemului fostul director enumera "pretul care a luat-o razna, calitatea execrabila si incompetenta la niveluri alarmante".

In opinia sa, daca ancheta nu se va duce pana la capat, atunci inseamna ca scandalul a fost doar "pentru a plati niste polite cuiva". In schimb, daca vom ajunge sa aflam adevaruri nespuse, atunci inseamna cu adevarat ca se "acorda o sansa pentru salvarea Bucurestiului".

Despre perchezitiile efectuate la mai multe sedii de firma si la domiciliul unor oameni de afaceri, precum Alexandru Erbasu, Opaina sustine ca nu intelege ce treaba are politia cu personalitatile private, in conditiile in care "la Primarie sunt greii greilor, ca firmele private s-au dus la masa de pomana. Cine da banii e vinovat, nu cine plateste. Sistemul trebuie eficientizat", subliniaza Opaina.

Despre execursiile gratuite acordate directorilor de la Radet, Opaina spune ca erau acordate celor care semnau ca primarii si care primeau beneficii.

Primarul Capitalei: Am oferit solutii pentru reorganizarea RADET

Sorin Oprescu: In 2011 am cerut o ancheta la RADET

Primarul Sorin Oprescu sustine ca a oferit, in urma cu doi ani, mai multe solutii pentru reorganizarea institutiei, printre care numarandu-se oranizarea serviciului in societate comerciala a Bucurestiului si fuzionarea segmentului de transport, gestionat de RADET, cu segmentul de productie aferent al municipiului.

"Consider ca actiunea demarata la RADET, precum si concluziile Corpului de Control ne vor ajuta pe noi sa facem ordine in aceasta activitate pentru populatia municipiului", a spus Oprescu, in cadrul unei conferinte organizate vineri.

Primarul a mentionat ca "nu mai putem suporta preturi care ne sunt impuse printr-un contract nedrept, facut in urma cu 16 ani si plata datoriilor care cresteau in fiecare luna, in mod artificial, la capitolul penalitati".

Aproximativ 5.000 de anagajati la RADET risca sa fie dati afara, crede Radu Opaina

Pierderi de peste 100 de milioane de euro

RADET a avut, in 2012, pierderi de peste 110 milioane de euro (500 milioane de lei), iar penalitatie au "crescut in mod justificat", la peste 188 milioane de euro (850 milioane de lei), asa cum remarca primarul Capitalei.

"Ne-a preocupat modernizarea centralelor care vor fi preluate de la ELCEN. Am facut eforturi pentru protejarea populatiei, care plateste 170 de lei gigicaloria, restul fiind suportat de Capitala".

Politistii au perchezitionat sediul firmei lui Alexandru Erbasu

Sursa foto: RTV

Perchezitii la mai multi oameni de afaceri

Politistii si procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au gasit vineri, in urma perchezitiilor efectuate la domiciliile suspectilor in cazul fraudelor de la RADET, 500.000 de euro, bani despre care anchetatorii au informatii ca ar proveni din mita primita de la firmele carora le-au fost oferite contracte frauduloase, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Contractele care ar fi fost acordate ilegal erau pentru lucrari de infrastructura, au precizat sursele citate.

Potrivit unor surse, directorii RADET ar fi beneficiat de excursii si vacante scumpe in strainatate platite exclusiv de catre firmele care au primit contractele, anunta Digi 24.

Printre locatiile vizate sunt si sediile unor firme, dar si locuinte ale unor oameni de afaceri. Oamenii legii se afla si la sediul firmei lui Alexandru Erbasu.

Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, perchezitiile au loc la 38 de adrese din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu.

"Perchezitiile sunt efectuate ca urmare a cercetarilor ce se desfasoara intr-un dosar penal in care exista indicii privind savarsirea unor infractiuni in domeniul achizitiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei institutii de interes public local", a precizat Politia Capitalei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a anunțat recent o actualizare majoră în toate platformele sociale ale companiei Meta, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram și Facebook Messenger....
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către...
#perchezitii oameni afaceri, #prejudiciu RADET, #frauda Radet, #Opaina RADET, #Oprescu Radet , #stiri Radet