Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: ”Am avut un nivel istoric al vânzărilor, de un miliard de lei”

Miercuri, 27 Decembrie 2023, ora 15:39
0 citiri
Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: ”Am avut un nivel istoric al vânzărilor, de un miliard de lei”
Valentin Budeș, directorul financiar al Sphera Franchise Group, la Quarterly Report FOTO Ziare.com

Valentin Budeș, directorul financiar al Sphera Franchise Group, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele remarcabile ale companiei, despre principalele realizări, dar a punctat și provocările care urmează.

Valentin Budeș a amintit că Sphera Franchise Group operează KFC, Taco Bell și Pizza Hut în trei țări, însă motorul principal privind generarea vânzărilor este KFC. În plus, a menționat că a fost atins un nivel istoric al vânzărilor pentru primele nouă luni ale anului 2023 - un miliard de lei.

”Grupul Sphera operează trei branuri puternic, KFC, Taco Bell și Pizza Hut în 3 țări: România, Italia și Republica Moldova. Avem în total 173 de restaurante pe care le operăm, cu peste 5.000 de angajați. Dacă ne uităm rapid la performanța grupului nostru la 9 luni, în ceea ce privește piața în care operăm, brandul și sezonalitatea afacerii noastre, vedem România cu o pondere de 86% în totalul vânzărilor, urmată de Italia și Republica Moldova.

Din perspectiva brandului, KFC este motorul principal al generării de vânzări, cu o pondere în total vânzări de 86%, urmat de Pizza Hut cu 8,1% și Taco Bell cu 5,8%. Analiza sezonalității ne arată o evoluție ascendentă de la un trimestru la altul. Am avut un nivel istoric al vânzărilor pentru primele 9 luni ale anului 2023, de un miliard de lei, este pentru prima dată când reușim să spargem această barieră atât de repede, la doar nouă luni. Cheltuielile au crescut și ele, dar într-un ritm inferior celui înregistrat de venituri, ceea ce duce la o performanță consistentă a EBIDTA, de peste 60% variație față de perioada similară a anului trecut și o valoare absolută de aproape 95 de milioane”, a declarat Valentin Budeș.

Directorul financiar al Grupului Sphera a trecut în revistă și punctele forte ale businessului, elementele care devin instant atrăgătoare în ochii investitorilor.

”Am încercat să punctăm ce ne recomandă din perspectiva atenției dumneavoastră ca investitori, și anume faptul că suntem cel mai mare grup de restaurante tip QSR din România, faptul că operăm trei branduri foarte puternice, faptul că am fost rezistenți pe o perioadă de peste 30 de ani făcând față cu brio la nenumărate evenimente potrivnice și ne amintim, în trecut, de hiper inflație, instabilitate economică, criză financiară, pandemie, război, criza lanțului logistic, perioade pe care am reușit să le depășim de fiecare dată cu bine și să creăm valoare adăugată acționarilor noștri. Avem un grad de îndatorare foarte scăzut, cu un raport neta/EBIDTA semnificativ subunitar și o poziție foarte puternică a cashului. Am distribuit dividende semnificative cu un randament de aproximativ 8% pe parcursul anului 2023. Deja din 2023 vedem o recunoaștere a eforturilor noastre, cu o evoluție foarte bună a prețului acțiunii, de peste 70%”, a explicat Valentin Budeș.

Mai mult, Valentin Budeș a vorbit și despre schimbările prin care trece Pizza Hut care a rămas singura provocare din perspectiva profitabilității.

”Putem să vorbim de o fază de consolidare a afacerii noastre pentru că deși ultimii doi ani nu au fost o perioadă foarte ușoară, am reușit să rezolvăm două dintre provocările majore ale grupului nostru, și anume trecerea în aria pozitivă a două entități din portofoliul nostru, și anume KFC Italia și Taco Bell. Echipa managerială se concentrează în continuare în totalitate pe rezolvarea ultimei provocări, și anume cea legată de Pizza Hut în vederea trecerii în partea pozitivă a profitabilității.

Pizza Hut a rămas singura provocare pe care o mai avem din perspectiva profitabilității, provocare pentru care s-au demarat acțiuni concrete. Am reușit să ajungem la un acord de rearanjare a rețelei de unități și asta înseamnă închiderea a 13 unități, unități ce vin cu o securizare majoră a nivelului vânzărilor pentru că acestea vor fi transferate către unități deja existente. Practic vorbim de o restructurare a brandului și o unificare a celor două canale. Până acum funcționam în două canale, Pizza Hut Delivery și Pizza Hut Dining, iar din 2023 există un singur brand, Pizza Hut”, a mai spus directorul financiar al Sphera Franchise Group.

Valentin Budeș a răspuns de asemenea la trei întrebări suplimentare privind realizările companiei, dar și provocările care se văd la orizont, în 2024.

Cum vi se pare formatul Quarterly Report?

Valentin Budeș: Mi se pare un eveniment foarte bun, un eveniment care ar trebui repetat, care încurajează piața de capital și creează un nivel suplimentar de transparență și de confort pentru potențialii investitori.

Care este principala realizare a companiei dumneavoastră în anul 2023?

Valentin Budeș: Avem mai multe realizări, toate foarte importante. Suntem mândră că avem 173 de restaurante pe care le operăm în momentul de față, că avem peste 5.000 de angajați care lucrează în restaurantele noastre și că am reușit la nouă luni să raportăm rezultate financiare solide și consistente, ceea ce ne dă încredere că putem continua pe drumul acesta și în perioada următoare.

Care este provocarea numărul unu pentru anul 2024?

Valentin Budeș: Anul 2024 vine cu multe provocări. În primul rând sperăm să avem un context fiscal predictibil, economia să funcționeze așa cum a funcționat și până acum, să reușim să ne satisfacem și bucurăm clienții cu produsele pe care inovăm în continuare în restaurantele noastre și să reușim să păstrăm ritmul de dezvoltare din punct de vedere al creșterii rețelei pe care o operăm.

(Momentul Sphera poate fi urmărit între 33:50 și 41:30)

...citeste mai departe despre "Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: ”Am avut un nivel istoric al vânzărilor, de un miliard de lei”" pe Ziare.com

#quarterly report, #sphera franchise group, #KFC, #Pizza Hut, #Taco Bell , #Stiri energie

Curs valutar

1 EUR = 4.9764 RON

-0.0002

1 USD = 4.8032 RON

0.0304
  1. Bolojan, față în față cu o imensă companie americană. Schimbarea Codului Muncii, printre subiectele abordate
  2. Pensiile, bomba cu ceas a economiei românești: De ce modelul actual este nesustenabil
  3. Schimbări importante pentru cei care își plătesc taxele în rate, anunțate de ANAF. Un proiect nu ar tăia din hârtii
  4. România, în fruntea „plutonului” economic din Europa Centrală și de Est, susține Tanczos Barna. Ce țări sunt în urma noastră, conform datelor Eurostat VIDEO
  5. Schimbare majoră în politica unei linii aeriene low-cost foarte populare în România. Decizia a creat un val de nemulțumiri printre călători
  6. Cum să te aperi de inflație. Depozitele și investițiile care nu îți golesc portofelul
  7. Instituțiile de stat care ar putea fi desființate de mâine, fără a li se simți lipsa. Fost ministru: „Nu e nevoie de un minister al Economiei”
  8. Un mall din București a fost scos la vânzare. Ar putea ajunge la proprietarii altui cenmtru comercial major din Capitală
  9. Celebrul Joseph Stiglitz îl face praf pe Trump: Când faci ca o gorilă, este de neconceput, măsura lovește lumea
  10. România nu-i face pe plac lui Donald Trump. Ce sume a alocat Guvernul în buget pentru Ministerul Apărării Naţionale