PDL isi propune crearea a 30.000 de locuri de munca in 2011

Duminica, 10 Octombrie 2010, ora 14:08
1762 citiri
PDL isi propune crearea a 30.000 de locuri de munca in 2011

Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a declarat pentru PRO TV ca Executivul va discuta saptamana viitoare cu finantatorii externi un set de masuri de relansare propuse de comisiile de specialitate ale partidului si care ar urma sa duca la crearea a 30.000 de locuri de munca in 2011, potrivit Newsin.

Fostul ministru al Economiei a evitat sa dea informatii despre viitorul acord de finantare externa ce va fi negociat de Guvern cu reprezentantii FMI, CE, BM.

"Daca va exista vreo defectiune ca Romania sa se poata imprumuta de pe pietele de capital, aceasta suma va fi pusa la dispozitie", a explicat el mecanismul acordului de tip precautionary cu FMI pe care Romania il are in vedere. Videanu a refuzat sa spuna ce suma va fi pusa la dispozitie prin linia de credit.

"In momentul de fata nu e bine sa ne cantonam asupra unei sume", a afirmat pedelistul, sustinand pe de alta parte ca doar ministrul Finantelor poate comunica aceasta suma. Pe de alta parte, liderul PDL a spus ca saptamana viitoare, Guvernul va discuta cu reprezentantii FMI, CE si BM un set de trei masuri propuse de comisiile de specialitate ale PDL.

Videanu nu a dorit sa dea detalii, marginindu-se sa spuna ca masurile vor fi date publicitatii dupa discutiile cu finantatorii internationali. El a spus insa ca PDL isi propune crearea a 30.000 de locuri de munca in 2011 prin acest pachet de relansare.

"PDL propune asa: in 2011 - 30.000 de locuri de munca in economia reala, daca pachetul de trei masuri se pune in practica, vom avea o crestere economica de 3%, in 2012- 80.000 de locuri de munca si o crestere economica de 4,8%. (...)

Pachetul a fost discutat si in coalitie, si e din punctul meu de vedere extrem de curajos in ideea de a relua cresterea economica", a spus fostul ministru al Economiei.

Pe de alta parte, Videanu a pus la indoiala capacitatea opozitiei de a veni cu masuri economice capabile sa scoata Romania din criza, sustinand ca tarii i-a mers cel mai bine doar in guvernari de dreapta.

"Cred ca cea mai sanatoasa perioada din punct de vedere economic din Romania post decembrista este...de fapt sunt doua: 1999-2000, unde am avut o crestere economica de 1.3%, pe vremea dlui Isarescu, care a fost o crestere economica sustenabila, si cea mai prolifica perioada a Romaniei a fost de departe 2005-2006.

Din punctul meu de vedere a fost cea mai benefica perioada a Romaniei post-decembriste", a opinat Videanu.

El a mai spus ca in Romania criza economica a avut si o dimensiune psihologica mai puternica decat in alte tari. "Aici a intervenit si dimensiunea psihologica si anume teama.

Aceasta campanie de a prezenta totul in negru a facut ca aceasta dimensiune psihologica a crizei sa actioneze mai mult ca in orice alta tara", a afirmat el. Prim-vicepresedintele PDL crede ca Emil Boc are sanse sa ramana in functie pana in 2012.

"Eu cred ca da, acum e perioada cea mai dificila din punct de vedere politic, din ianuarie se va intra in normalitatea deoarece apar fara tagada semnele reluarii cresterii economice", a mai declarat el, adaugand ca motiunea de cenzura este un joc al opozitiei, dar ca nu are sanse de reusita deoarece nu exista o majoritate pentru demiterea Guvernului, iar PSD si PNL nu au solutii economice pentru a putea prelua guvernarea. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#videanu, #pdl, #locuri de munca, #relansare , #stiri Pro TV