Consiliul Concurentei face ancheta la Gaz Sud. Are suspiciuni de abuz de pozitie dominanta

Luni, 26 Iunie 2017, ora 14:29
1481 citiri
Consiliul Concurentei face ancheta la Gaz Sud. Are suspiciuni de abuz de pozitie dominanta
Foto: Arhiva Pixabay

Consiliul Concurentei a facut inspectii inopinate la sediul companiei Gaz Sud si la punctele de lucru ale acesteia din Bucuresti, Ilfov, Ialomita si Brasov.

"Inspectiile s-au derulat in cadrul investigatiei privind un posibil abuz de pozitie dominanta al Gaz Sud pe piata serviciilor de avizare tehnica a proiectelor, receptie si punere in functiune a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale", arata un comunicat emis luni de autoritatea de concurenta.

Investigatia va analiza posibila impunere a unor tarife inechitabile pentru prestarea serviciilor respective consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale in localitatile si zonele geografice pentru care compania detine licenta de distributie.

"Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor relevante in vederea clarificarii posibilei practici anticoncurentiale analizate", a precizat Consiliul Concurentei.

Documentele ridicate in cadrul inspectiilor se afla in analiza autoritatii romane de concurenta, in cadrul procedurilor specifice investigatiei.

Gaz Sud si-a inceput activitatea de distributie de gaze naturale in 2004 si este controlata de o firma inregistrata in Cipru, Ligatne, detinuta de un fond de investitii ceh, potrivit ultimelor date disponibile.

Compania are sediul social in comuna Snagov, satul Ghermanesti, din judetul Ilfov, si distribuie gaze in mai multe localitati din Ilfov, si din alte judete din apropierea Capitalei.

Firma Gaz Sud, condusa de Alexandru Bucsa, un fost manager in Rompetrol si Oltchim, a devenit cunoscuta in 2013, cand Ligatne a cumparat de la grupul Petrom divizia Petrom Distributie Gaze.

Ultimele date depuse la Ministerul Finantelor arata ca Gaz Sud a inregistrat, in 2015, o cifra de afaceri de 595 milioane lei si un profit de 2,59 milioane lei, cu un numar mediu de 102 angajati. ...citeste mai departe despre "Consiliul Concurentei face ancheta la Gaz Sud. Are suspiciuni de abuz de pozitie dominanta" pe Ziare.com

Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Sergiu Vasilescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, specializați în fiscalitate, respectiv în crypto, avertizează cu privire la pericolul iminent cu care se vor confrunta...
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România a raportat în a doua parte a anului trecut un preț la energie electrică pentru uz casnic de 19,1 euro la 100 kWh, între ultimele cinci cele mai reduse din UE. Pe de altă parte,...
#inspectii Gaz Sud Ilfov, #Gaz Sud distributie gaze , #Stiri Preturi