Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ce bugete aloca romanii pentru mini-vacanta de 1 Mai si de Paste

Ce bugete aloca romanii pentru mini-vacanta de 1 Mai si de Paste


Romanii vor aloca, in medie, 358,43 lei cumparaturilor de Paste, iar pentru 1 Mai bugetul va fi de 179,89 lei, se arata intr-un studiu Mednet.

Cei care petrec in localitatile de domiciliu au alocat pentru aceasta sarbatoare sume mai mici de 300 lei, in timp ce aceia care isi vor petrece ziua de 1 Mai la mare, la munte sau in strainatate au bugetat sume ceva mai mari, peste 300 lei.

Potrivit studiului Mednet, 38,0% dintre persoanele intervievate apreciaza ca bugetul planificat pentru sarbatorirea Zilei Internationale a Muncii este la fel cu cel de anul trecut, in timp ce numai pentru 8,5% dintre acestia suma va fi mai mare.



Pe de alta parte, 21,3% dintre orasenii cuprinsi in esantion, nu au alocat nici un buget pentru petrecerea zilei de 1 Mai, fie din cauza situatiei financiare, fie datorita faptului ca vor lucra.

Bugetul alocat pentru Paste - 358 lei

Pentru sarbatoarea de Paste, romanii aloca in medie un buget de 358,43 lei.

Astfel, 27,2% dintre persoanele intervievate au alocat cumparaturilor de Paste o suma cuprinsa intre 101-300 lei, 21,8% intre 301-500 lei, in timp ce 13,7% estimeaza ca vor cheltui de Paste peste 500 lei.



Comparativ cu anul trecut, pentru 34,0% dintre orasenii cuprinsi in esantion bugetul a ramas neschimbat, in timp ce pentru 12,0% acesta a crescut.

Nu trebuie omis faptul ca, 32,0% dintre persoanele intervievate au declarat ca, pentru acest an, bugetul alocat sarbatoririi Pastelui va fi mai mic, comparativ cu cel de anul trecut.

Primele si bonusurile de Paste se lasa asteptate

Din cauza crizei financiare, pentru 52,8% dintre persoanele intervievate care sunt angajate, Pastele nu vine cu beneficii extra-salariale.



Dintre cei norocosi, 16,7% vor primi zile libere suplimentare (2-3 Mai), in timp ce numai 12,7% vor primi prima de Paste in bani si 9,0% prima constand in tichete cadou.

Studiul a fost realizat online, pe un esantion reprezentativ la nivel national, urban, in perioada 18 - 23 aprilie 2013. Au fost intervievate 1138 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 - 70 ani. Marja de eroare a studiului este de +/-2,91%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1945 ori