Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pretul petrolului se stabilizeaza la peste 104 dolari/baril

Pretul petrolului se stabilizeaza la peste 104 dolari/baril
Pretul petrolului a pierdut, luni, castigurile anterioare si s-a stabilizat la peste 104 dolari/baril, dupa ce optimismul investitorilor a disparut din cauza temerilor ca planul de rascumparare derulat de guvernului american, in valoare de 700 miliarde dolari, nu va functiona, scrie Reuters. Masurile anuntate de guvernul Statelor Unite de a salva sistemul financiar au readus increderea in pietele turbulente, ceea a determinat o relaxare a pietelor, vineri, cand pretul petrolului a crescut cu aproape 7%, marcand cea mai mare crestere de trei zile din ultimii zece ani.


Insa luni, pretul petrolului tranzactionat pe piata din Statele Unite, cu livrare in octombrie, a scazut cu 0,15%, la 104,40 dolari/baril, pierzand castigurile anterioare de 90 de centi, pe care analistii le pusesera pe seama optimismului genetar de planul de rascumparare, ce ar putea pune capat crizei financiare.                                                                         



Preturile au crescut vineri cu 6,67 dolari/baril, pentru a se stabiliza la 104,55 dolari/baril, marcand o scumpire de 14,7 dolari/baril incepand din sedinta de miercuri, cea mai mare crestere in interval de trei zile din decembrie 1998.



Pretul petrolului Brent , tranzactionat pe piata londoneza, a crescut cu 0,74 dolari, la 100,35 dolari/baril.



"Exista in continuare un nivel ridicat al turbulentelor in piata, si se pune intrebarea daca planul de salvare in valoare de 700 miliarde dolari va insemna cu adevarat o revenire in pietele financiare din Statele Unite", a declarat un analist din cadrul Commodities Warrants Australia, Toby Hassall.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1167 ori