Energia se scumpeste cu 3,5 lei pe an, dupa ce ANRE a majorat tarifele de distributie

Vineri, 14 Decembrie 2018, ora 15:57
1713 citiri
Energia se scumpeste cu 3,5 lei pe an, dupa ce ANRE a majorat tarifele de distributie
Foto: CC0 Creative Commons

Tarifele de distributie a energiei electrice vor creste cu 0,74% de la 1 ianuarie, ceea ce va insemna o scumpire pe factura de 3,5 lei pe an in medie pentru un consumator casnic, potrivit unui comunicat al Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), remis, vineri, AGERPRES.

Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei a aprobat, in sedinta de vineri, tarifele specifice pentru serviciul de distributie a energiei electrice prestat de operatorii de distributie concesionari pentru anul 2019.

"In acest sens, ANRE a revizuit metodologiile de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distributie prestat de operatorii de distributie. Prin modificarile aprobate, ANRE urmareste eliminarea unor deficiente din trecut cu privire la structura costurilor recunoscute in tarife, precum si cresterea eficacitatii investitiilor care se realizeaza in retelele de distributie", au aratat reprezentantii autoritatii.

Potrivit acestora, 2019 este primul an al celei de-a patra perioade de reglementare, care dureaza cinci ani.

"La stabilirea tarifelor pentru aceasta perioada au fost efectuate corectii in valoare cumulata de circa 1.130 milioane lei, constand, in principal, din nerecunoasterea unor costuri aferente investitiilor din perioadele anterioare si din transferarea sporului de eficienta realizat de operatorii de distributie catre clientii finali", se mai arata in comunicat.

Pentru cresterea calitatii serviciului de distributie, ANRE a solicitat operatorilor cresterea volumului investitiilor cel putin la nivelul costurilor cu amortizarea, impunand totodata operatorilor tinte de reducere a consumului propriu tehnologic cu circa 25% in retelele de joasa tensiune.

Astfel, s-a aprobat un total de cheltuieli operationale de 8,630 miliarde lei, cu circa 0,5 milioane lei mai mult decat in perioada anterioara, in timp ce valoarea totala pentru programele investitionale este de 6,350 miliarde lei, pentru urmatorii cinci ani.

"Desi ponderea costurilor directe in retea a crescut, se constata ca tarifele aprobate nu inregistreaza cresteri semnificative, deoarece, concomitent, s-a redus profitul operatorilor la un nivel rezonabil, prin aprobarea unei rate reglementate a rentabilitatii de 5,66%. ANRE va monitoriza respectarea, de catre operatori, a structurii costurilor aprobate si, in cazul in care va constata nerealizarea indicatorilor asumati, va aplica sanctiuni contraventionale potrivit legii, in functie de cifra de afaceri realizata", au mai aratat oficialii reglementatorului.

Avand in vedere toate acestea, ca urmare a analizei documentatiilor de solicitare a tarifelor de distributie transmise de operatorii de distributie concesionari, tarifele aprobate pentru anul 2019 inregistreaza o crestere de 0,74% la nivelul intregii tari, valoare care include insa si rata inflatiei de 3,82%.

"Mentionam ca impactul in factura la consumatorul casnic cu un consum mediu (100 kWh/ luna) este de circa 3,5 lei/an", se mai precizeaza in comunicat.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#pret energie, #energia se scumpeste , #Pret energie