Criza din zona euro alimenteaza dragostea pentru aur

Vineri, 25 Noiembrie 2011, ora 19:10
2103 citiri
Criza din zona euro alimenteaza dragostea pentru aur
Sursa foto: exceliste.com

Pe masura ce efectele crizei din zona euro se propaga din ce in ce mai mult in finantele statelor din uninea monetara, investitorii s-au indragostit, din nou, de aur, motiv pentu care metalul pretios devine foarte valoros.

18 din 26 de analisti chestionati de Bloomberg se asteapta ca pretul lingourilor de aur se creasca, saptamana viitoare. Depozitele in aur de la Bursa au urcat pana la peste 2.350 de tone, pe data de 23 noiembrie. Valoarea acestora a ajuns la 127.1 miliarde de dolari, conform datelor publicate de Bloomberg.

Fondurile speculative si speculatorii au crescut depozitele pe care le detin, prin pariuri strategice, arata datele Commodity Futures Trading Commission.

Pe de alta parte, pierderile aduse de scaderea valorii actiunilor au ajuns la 12 miliarde de dolari la nivel mondial, din luna mai a acestui an pana in prezent, in conditiile in care ingrijorarile privind evolutia economiei mondiale sunt in crestere.

"Nu exista absolut nici o indoiala ca oamenii sunt inca ingrijorati", a declarat Carole Ferguson, un analist din cadrul Fairfax, din Londra. "Piata se confrunta in permanenta cu un flux de vesti proaste. Aurul ramane inca un bun avantajos, pe care oamenii vor sa mizeze", mai spune acesta.

Pretul lingourilor de aur a crescut cu 18%, pana la 1.681,20 de dolari/uncie, in acest an la bursa Comex din New York, si a atins o suma record de 1.923,70 in luna septembrie,

Valoarea metalului a ajuns abia la 1.750 de dolari/uncia, insa unii analisti se asteapta la o crestere de pana la 2.000 de dolari/uncia pana la sfarsitul anului, in contextul deja bulversat al economiei mondiale.

Faptul ca aurul este un paravan perfect impotriva inflatiei, deflatiei si altor evenimente economice de aceasta natura, a fost deja demonstrat.

Achizitia de aur in Romania

In Romania, investitorii pot cumpara aur de la Piraeus si BCR.

"Vanzarile totale de aur fizic au atins, de la inceputul anului si pana in prezent, peste 165 de kilograme, 150 kg in lingouri si aproximativ 1.900 de monede (o moneda avand aproximativ 8 grame), iar 70% din aceasta cantitate a fost tranzactionata doar in ultimele 2 luni.

Mai mult, numarul zilnic de tranzactii in iulie si august s-a dublat fata de primele luni ale lui 2011. Cantitatea medie achizitionata de clientii nostri in 2011 este de peste 160 grame la clientii retail si de peste 2.000 grame la clientii private banking" a declarat, pentru NewsIn, Alina Piciorea, sef department vanzari corporate si retail, Trezorerie, din cadrul Piraeus Bank Romania.

Alina Piciorea mentioneaza ca investitorii romani nu s-au lasat mai prejos decat cei internationali, iar piata din tara noastra a reactionat emotional la

stimulii externi.

La randul sau, Razvan Furtuna, sef departament Vanzari Produse de Trezorerie catre Clienti Retail Directia Piete Financiare, din cadrul Bancii Comerciale Romane, a precizat ca vanzarile de aur financiar au crescut, fata de anii trecuti, pentru ca aurul a devenit o valuta de refugiu.

"In primele sase luni, BCR a vandut aproximativ 220 de kg de aur, mai mult decat in tot anul 2010 (140 kg), pentru ca pe fondul ingrijorarilor generate de criza datoriilor, in conditiile in care aurul a atins noi maxime istorice, sa inregistram tranzactii de aproximativ 450 de kg in iulie si august", a declarat, pentru NewsIn, Razvan Furtuna.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#aur investitie, #aur pret record, #aur romania , #Pret aur