Cele mai bune dobanzi pentru Prima Casa

Duminica, 05 Iulie 2009, ora 02:08
7126 citiri
Cele mai bune dobanzi pentru Prima Casa

Bancile au profitat la maximum de limita superioara a dobanzii impuse de Guvern pentru participarea la programul "Prima Casa", fara a veni cu oferte mai bune pentru clienti.

Majoritatea institutiilor bancare vor oferi credite, pentru cumpararea unei locuinte, cu dobanzi de 4% peste dobanda medie EURIBOR la trei luni, pentru cele in euro, si de 2,5% peste dobanda medie ROBOR la trei luni, pentru cele in lei.

Cea mai buna oferta pentru creditele in lei sunt oferite de CEC, dobanda fiind de numai 1,9% peste nivelul ROBOR. Astfel, nivelul dobanzii se va ridica la 11,65% pe an, fata de 12,25% pe an, cat ofera celelalte banci, potrivit unei analize realizate de Cotidianul.

Pentru a putea un credit in cadrul programului "Prima Casa" de la CEC Bank, clientii trebuie sa aiba maximum 80 de ani la incheierea perioadei de rambursare integrala, contractul putand fi incheiat pentru o perioada de 30 de ani. Potrivit oficialilor, CEC va acorda imprumuturi de pana la 400 de milioane de lei.


In euro, cele mai bune oferte provin din partea Bancii Comerciale Romane, ATE Bank si Bank Leumi. La BCR, de exemplu, dobanda va fi de 3,8% peste EURIBOR, la care se adauga un comision de acordare de 0,5%, in conditiile in care va acorda credite de 300 de milioane de lei.

ATE Bank are o marja de 3,8% peste EURIBOR, iar Leumi Bank de 3,9%.

Un caz special


Banca Transilvania a anuntat ca va acorda credite cu dobanda la nivelul ROBOR, insa a adaugat un comision care va creste costurile pana la nivelul maxim.

Astfel, comisionul lunar la imprumuturile in lei este de 0,2%, ceea ce inseamna 2,4% peste dobanda ROBOR, in termeni DAE, la limita criteriilor impuse de lege.

Programul "Prima Casa" poate fi accesat de orice roman care nu detine deja o locuinta si nu are alte credite in derulare. Clientii care doresc sa-si cumpere o locuinta trebuie sa ofere un avans de 5%, suma maxima garantata de stat fiind de 60.000 de euro.

Potrivit ordonantei de urgenta, dobanda maxima ce poate fi aplicata de banci este de 4%, in cazul creditelor in euro, si de 2,5%, in cazul celor in lei.

Desi, initial, Guvernul a anuntat o limita de un miliard de euro pentru garantare, cele 20 de banci care s-au inscris in program au ofertat 1,4 miliarde de euro. Astfel, autoritatile au fost nevoita sa realoce garantiile propuse de fiecare banca, pentru a se incadra in suma din ordonanta de urgenta.

Cele mai mari oferte au venit din partea BCR, BRD, CEC, Piraeus Bank, Alpha Bank si Banca Romaneasca, ce, impreuna, depaseau suma de un miliard de euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#casa, #imobiliar , #prima , #stiri Piraeus Bank