Economia României mai face un pas spre media europeană și depășește Ungaria în termeni de PIB pe cap de locuitor

Miercuri, 27 Martie 2024, ora 13:36
0 citiri
Economia României mai face un pas spre media europeană și depășește Ungaria în termeni de PIB pe cap de locuitor
Bani FOTO Pixabay

România urcă o poziție în clasamentul european al produsului intern brut per cap de locuitor. Astfel, România depășește Ungaria și ajunge la 78% din media europeană, după o creștere cu 2% față de anul precedent, arată ultimele date ale UE publicate marți, 26 martie.

Luxemburg rămâne statul de la vârful clasamentului Uniunii Europene, fiind cotat cu de 2,4 ori media europeană, deși marja sa a scăzut, din 2021, cu 26%. România este pe locul 21 din 27 în termeni de PIB per capita, conform informațiilor publicate de Eurostat. Sursa explică și că performanța Luxemburgului se poate atribui întrucâtva faptului că mulți imigranți vin din țări vecine pentru a lucra în micul stat. În timp ce acești lucrători contribuie la creșterea PIB, nu sunt luați în calcul la stabilirea populației rezidente.

Procentajele prezentate de biroul de statistică al Uniunii sunt provizorii și vor fi actualizate în luna iunie.

Sub România se află patru state din zona euro, Croația, Slovacia, Letonia și Grecia. Aceasta din urmă a înregistrat doar 67% din media europeană pentru al doilea an la rând și se află pe penultimul loc, devansând doar Bulgaria.

Indicatorul PIB per capita este folosit pentru a aprecia parțial prosperitatea unui stat. Indicii se folosesc la nivel european pentru a stabili alocarea fondurilor structurale. Statele membre care se situează la 75% sau mai jos față de media europeană pentru o perioadă de trei ani sunt eligibile să primească fonduri.

Pentru calculul statistic se folosesc coeficienți ai parității puterii de cumpărare. Pentru o privire reală asupra comparației între state, produsul intern brut, calculat în moneda națională, trebuie mai mult decât convertit prin aplicarea unui curs valutar. Astfel, datele sunt ponderate în funcție de nivelul de preț din fiecare țară și ajung să fie exprimate nu în euro, ci într-o monedă fictivă, denumită paritatea puterii de cumpărare standard.

...citeste mai departe despre "Economia României mai face un pas spre media europeană și depășește Ungaria în termeni de PIB pe cap de locuitor" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertismentul șefei FMI privind inflația din țările bogate: „Să nu ne pripim în ultimul ceas”
Avertismentul șefei FMI privind inflația din țările bogate: „Să nu ne pripim în ultimul ceas”
Șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, cere prudență. Ea a declarat joi, 11 aprilie, că, deși inflația a scăzut mai repede decât spuneau pronosticurile,...
#PIB cap locuitor, #crestere economica, #PIB per capita Romania, #putere de cumparare , #Stiri Macroeconomie