Euro a scăzut la cel mai mic nivel din ultimul an și readuce în prim-plan speculațiile că ar putea ajunge la egalitate cu dolarul. După ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale în SUA, riscul impunerii barierelor comerciale care să lovească în economia zonei euro a crescut.
Moneda unică a ajuns să tranzacționeze la 1,05 dolari americani, o valoare cu 6% mai mică de la vârful ultimului an din septembrie. La acel moment, încetinirea economică din UE i-a oprit creșterea. Pe piața valutară, euro/dolar este cea mai tranzacționată pereche de monede, cu peste 20% din piață.
Viitorul imediat este incert pentru euro, arată o analiză Reuters publicată joi, 14 noiembrie. Moneda unică este la o scădere de sub 5% distanță de a ajunge la paritate cu moneda americană. Ultima oară când cele două au fost la egalitate a fost în 2022, pentru câteva luni și, anterior, la începutul anilor 2000. În 2022, dobânda de referință din SUA crescuse mai repede decât cea din zona euro, în timp ce blocul comunitar se confrunta cu o explozie a prețurilor energiei, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Pentru cei care pariază pe piața valutară, pragul de un dolar este unul psihologic, iar o astfel de cădere ar putea întări sentimentul negativ față de euro, ceea ce ar conduce la noi scăderi, conform analizei. Băncile mari, precum JP Morgan Chase & Co și Deutsche Bank AG, văd o cădere la paritate ca fiind posibilă, în funcție de amploarea taxelor vamale americane. Tăierile de taxe promise de Trump ar putea împinge în sus inflația și limita reducerile dobânzii de politică monetară, făcând dolarul mai atrăgător.
Efecte pentru cetățeni și afaceri
O scădere în puterea monedei crește de obicei costul importurilor. La rândul său, o astfel de creștere poate conduce la creșterea prețurilor la alimente, energie și materii prime, alimentând inflația. După ce a explodat la două cifre acum 2 ani, inflația din zona euro a scăzut rapid, astfel încât o lovitură asupra prețurilor acum nu ar trebui să aducă mari probleme pentru moment, conform Reuters. Cea mai mare parte a economiștilor văd inflația înapoi la ținta de 2% în 2025, după niște volatilitate la finalul lui 2024.
În același timp, o scădere a euro face exporturile mai ieftine, ceea ce ar fi o veste bună pentru producătorii europeni de mașini, industriași și companiile de bunuri de lux, spre exemplu. La fel, vestea i-ar putea bucura pe investitorii sau bogații care obțin venituri de peste ocean. Mișcarea ar fi în mod special de bună pentru Germania, considerată pentru o lungă vreme motorul exporturilor europene. Economia germană a suferit mai multe obstacole, printre care slăbirea economiei Chinei.
Nu doar euro ar putea să scadă în raport cu dolarul. Îngrijorările privind taxele vamale mai mari au lovit monedele mai multor parteneri comerciali ai SUA în ultimele șase săptămâni. Pesoul mexican a scăzut cu 6%, în timp ce wonul coreean și-a pierdut 5,4% din cotație. Cea mai mare scădere este a yenului japonez, care a pierdut 10% față de dolar în acest an.
În 2016, în primele șase săptămâni de la alegerile care l-au adus pe Trump la Casa Albă, euro scăzuse cu 6%, dar a crescut cu 6% pe timpul mandatului președintelui republican.
Perspectivele analiștilor și mișcările BCE
Nu toată lumea vede o scădere a monedei unice. Mai multe bănci spun că este posibil, dar nu neapărat probabil, ca dolarul să atingă paritatea. Reducerile mai rapide ale dobânzilor de referință în zona euro decât în SUA ar putea să slăbească euro, dar laxitatea ar putea susține moneda pe termen lung prin a da un imbold perspectivelor privind creșterea economică, mai scrie Reuters.
Economia zonei euro a crescut cu 0,4% în al treilea trimestru, față de precedentele trei luni. Rata este mai mare decât se așteptau analiștii și este un semn bun pentru euro. Prăbușirea guvernului german, care ar putea deschide calea pentru cheltuieli publice care să alimenteze creșterea economică sub următorul executiv, ar putea să susțină la rândul său euro.
„Toată lumea este posomorâtă cu privire la Europa și înțelegem mohorârea, dar am putea avea niște surprize”, a spus Benjamin Melman, directorul de investiții al Grupului Edmond de Rothschild, citat de agenția de presă.
Banca Centrală Europeană este astăzi într-o poziție mai bună decât în 2022, când inflația explodase și scăderea euro sub 1$ punea presiune pe bancheri să crească dobânzile. Astăzi, inflația este pe o pantă descendentă.
Există și alte motive pentru care BCE să nu se îngrijoreze - bancherii se uită atent la un coș valutar compus din monedele principalilor parteneri comerciali. Privită așa, moneda unică nu este așa de slabă. Ponderat comercial, euro a scăzut cu mai puțin de 1% în ultima săptămână și este semnificativ mai sus decât în 2022. Economiștii mai spun că trecerea de la evoluțiile valutare la inflație este relativ mică, deci scăderea euro nu ar trebui să împiedice reducerile ratelor dobânzii.
...citeste mai departe despre "Dolarul cât euro. Cum și-a pierdut puterea moneda europeană după ce a câștigat Trump și ce înseamnă asta pentru economia UE" pe Ziare.com