O nouă lege promulgată recent de președintele Klaus Iohannis, după ce a fost votată în unanimitate în plenul Camerei Deputaților pe 8 octombrie, aduce schimbări importante pentru șoferi. Începând cu 1 ianuarie 2026, aceștia vor putea plăti rovinieta pentru ziua în curs și a doua zi fără să fie amendați.
Inițiatorul legii spune că noile modificări vin în sprijinul șoferilor neatenți sau grăbiți, care au uitat să plătească rovinieta. „Nu sunt puțini șoferii care fie din neatenție sau grabă au folosit drumurile naționale fără să plătească taxa de drum și s-au trezit cu amenda acasă. Practic, Legea nr. 226/2023 nu aducea nicio schimbare privind modul în care se realiza plata rovinietei pentru utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să își plătească rovinieta și care este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situație care are la bază neatenția și nu rea-credința utilizatorului.
Pentru aceste situații am depus acest proiect. O astfel de măsură vine în ajutorul cetățenilor corecți care au fost neatenți, și ar reprezenta încă un pas în direcția corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online.
Fiind vorba despre o modificare adusă unei legi care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, plata retroactivă se va putea realiza începând cu 1 ianuarie 2026, ceea ce mă “obligă” să încep discuțiile cu cei de la Ministerul Transporturilor pentru a găsi o soluție pentru anul 2025”, a declarat Sorin Moldovan (PNL), inițiatorul legii, potrivit România TV.
În ceea ce privește taxa de pod de la Fetești, Moldovan spune că, în acest caz, șoferul are deja posibilitatea să plătească trecere în termen de 24 de ore.
„Rovinieta se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea. Rovinieta se achită anterior utilizării rețelei de drumuri naționale din România și este structurată în funcție de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Tariful zilnic nu depășește 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depășește 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depășește 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depășește 30% din tariful pentru 12 luni. Prin excepție de la prevederile alin. (2), utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România pot achita rovinieta pentru ziua în curs pâna cel târziu la ora 24 a zilei următoare”, prevede noua lege promulgată de Iohannis.
Ce amenzi plătesc în prezent șoferii care nu au rovinietă
În prezent, rovinieta pentru un autoturism costă 28 de euro pe an, iar amenda pentru cei care au uitat să o plătească este 275 de lei. Redăm mai jos amenzile în funcție de masa totală maximă autorizată (MTMA).
Pentru microbuzele de transport persoane, care au până la 23 de locuri, lipsa rovinietei se amendează cu 1750 de lei.Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone valoarea amenzii este de minim 950 lei.Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone. Cuantumul amenzii contraventionale (lei). Minim: 5.500 lei. Maxim: 11.000 leiPentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv). Cuantumul amenzii contraventionale (lei). Minim: 7.100 lei. Maxim: 14.200 leiPentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv). Cuantumul amenzii contraventionale (lei). Minim: 275 lei. Maxim: 550 leiPentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv). Cuantumul amenzii contraventionale (lei). Minim: 11.900 lei. Maxim: 23.800 lei
...citeste mai departe despre "Lege nouă pentru șoferii neatenți. Când se va putea plăti rovinieta potrivit noului act normativ și de când intră în vigoare" pe Ziare.com