Record de 46.641 de contracte la Bursa din Sibiu

Sambata, 03 Septembrie 2005, ora 02:25
675 citiri

Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) a avut o activitate intensa in luna august, cea mai prolifica din istoria sa, numarul de contracte incheiate situandu-se la un nivel record - 46.641, peste performanta inregistrata in noiembrie 2002, cand au fost incheiate 46.141 contracte.Potrivit unui comunicat al BMFMS, lichiditatea a fost sporita pe tot parcursul lunii, media zilnica fiind de aproximativ 2.000 contracte in fiecare zi, in doua sesiuni fiind depasit si pragul de 3.000 de contracte futures si options. Interesul deosebit pentru contractele derivate este dovedit si de cresterea masiva a numarului de pozitii deschise, acestea ajungand la peste 41.000.

Cele mai atractive contracte au fost cele din sectorul petrolier, Rompetrol si Petrom, acestea echivaland cu 68,2 milioane actiuni de pe piata spot.

Actiunile SNP au inchis la pretul de 0,4725 lei pentru sfarsitul lui septembrie, in timp ce pentru sfarsitul anului au fost cotate la 0,4900 lei.

SIF-urile au adus cele mai mari randamente, cei care au cumparat actiuni SIF5 pentru scadenta septembrie obtinand randamente de 48 la suta, pretul de inchidere al titlurilor fiind de 1,6350 lei noi, cu 0,0815 lei noi (RON) mai mult decat la inceputul lunii.

Anca Vlada Curierul National