Petrom si SIF-urile tin Bursa in priza

Marti, 29 Noiembrie 2005, ora 03:49
989 citiri

Actiunile societatilor financiare au continuat sa se scumpeasca, ieri, cu 3,2%, procent ce a dus indicele SIF-urilor, BET-FI, la 46,350.90 puncte, adica la un nou maxim istoric. Si indicele blue-chipsurilor, BET, a atins un nou maxim istoric. Acesta a crescut cu 1,7% datorita titlurilor petroliere, care au castigat peste 3%.De la inceputul anului, BET s-a apreciat cu 55,1%, iar BET-FI, cu 168,4%. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 59,8 milioane lei, echivalentul a 16,3 milioane euro. Mai mult de jumatate din acest rulaj a fost asigurat, din nou, de tranzactiile cu actiuni SIF, fiind de 33,2 milioane lei. Brokerii afirma ca pretul actiunilor societatilor financiare ar fi trebuit sa scada, cu toate ca analiza fundamentala justifica pretul de referinta de la acest moment. A"SIF-urile au potential mare de crestere, insa ar fi trebuit ca, dupa aprecierile semnificative din ultima perioada, sa asistam la corectiiA", afirma Lucian Berar, broker la IFB Finwest. El considera ca societatile financiare sunt interesante pentru investitori datorita pretului la care se vehiculeaza ca ar fi fost evaluat pachetul de 62% din actiunile BCR, pe care statul le-a scos la vanzare. A"Nu cred ca se achizitioneaza titluri SIF in baza faptului ca o parte din actiunile BCR vor fi tranzactionate pe piata de capital. Perspectiva listarii BCR la bursa este mai indepartataA".

Un pret de 3,6 miliarde euro pe pachetul de actiuni detinut de stat la BCR indica o valoare totala a bancii de 5,6 miliarde euro. Calculat la detinerea de 6% a fiecarui SIF, rezulta ca fiecarei societati financiare i-ar reveni 350 milioane euro, ceea ce inseamna mai mult decat o dublare a activului net.

Atractivitatea deosebita a SIF-urilor, nu a impiedicat insa Petrom (SNP) sa fie cel mai tranzactionat titlu. S-a transferat un volum de 23,7 milioane actiuni SNP, la valoarea totala de 10,7 milioane lei. Pretul a crescut cu 3,8%, pana la 0,4570 lei/actiune. Brokerii spun ca investitorii in SIF-uri care si-au marcat profitul au cumparat Petrom sau/si RRC. A"O serie de investitori si-au marcat, ieri, profitul pe SIF si au achizitionat actiuni care nu au crescut in ultima perioada, cum ar fi SNPA", declara Marius Veltan, director executiv la societatea de brokeraj a Bancii Carpatica, Carpatica Invest. A"Este posibil ca o parte din profitul de pe SIF-uri sa fi intrat pe SNP sau RRCA", afirma, la randul sau, Lucian Berar. El spune ca A"titlurile Petrom au scazut o perioada destul de mare de timp, iar rezultatele financiare foarte bune, pe primele noua luni, ale companiei, au urcat cotatia acestor actiuni, asa cum era si firescA". Titlurile Rompetrol Rafinare s-au scumpit cu 3,7%, pana la 0,1110 lei/actiune, in conditiile tranzactionarii a 23,4 milioane actiuni, cu un rulaj de 2,5 milioane lei. A"Potrivit analizei fundamentale, RRC sta foarte bine. Aceasta actiune insa este cea mai volatila, din cauza incertitudinii politiceA", afirma Marius Veltan.

Cel mai transferat titlu SIF a fost SIF 3 Transilvania. Pretul a ajuns la 2,1200 lei/actiune, cu 2,9% mai mult fata de sedinta precedenta. S-au schimbat 4,9 milioane titluri SIF 3, la valoarea totala de 10,4 milioane lei.

SIF 5 Oltenia a urcat cu 2,4%, pana la 2,5400 lei/actiune, fiind tranzactionate 3,7 milioane actiuni, cu un rulaj de 9,4 milioane lei. Actiunile SIF 2 Moldova au atins pretul de 2,2400 lei/actiune, cu 3,7% mai mult fata de sesiunea anterioara, in timp ce titlurile SIF 1 Banat-Crisana au crescut cu 2,7%, pana la 2,2500 lei/actiune. Cel mai mult s-au apreciat actiunile SIF 4 Muntenia, cu 4,4%, atingand 1,6500 lei/actiune.

Titlurile TLV au ajuns la pretul de 1,3200 lei/actiune, cu 0,7% mai mare comparativ cu ziua precedenta, in conditiile tranzactionarii unui pachet de 4,8 milioane actiuni, cu un rulaj de 6,3 milioane lei. A"Nu am nici o explicatie pentru cresterea TLVA", afirma Lucian Berar, adaugand ca aceasta actiune ar fi trebuit sa scada.

BRD insa evolueaza firesc, opineaza brokerul, A"dupa ce aceasta actiune a stat mult timp in jurul pragului de 13 leiA". Cotatia BRD a urcat, ieri, cu 1,3%, pana la 14,7 lei/actiune.

Brokerii spun ca e dificil sa faca estimari pe termen scurt insa A"pe termen mediu si lung se va mentine trendul de crestere datorita rezultatelor foarte bune ale emitentilor pe primele noua luni ale acestui anA", afirma Marius Veltan.

Gabi Zamora

Averea