Petrom a dat de fundul sacului si ia bani de la BEI si BERD

Vineri, 08 Mai 2009, ora 13:38
1213 citiri
Petrom a dat de fundul sacului si ia bani de la BEI si BERD

Petrom a semnat vineri un contract cu BEI si BERD pentru doua credite corporative negarantate, fiecare in valoare de 200 milioane de euro, cu o maturitate de 12 ani, pentru a asigura o parte din finantarea centralei electrice de la Brazi, a anuntat compania.

„Prin aceste doua credite, incheiem practic procesul de finantare agreat in 2008, care, impreuna cu creditul intragrup de la OMV si cash flow-ul generat de companie, ne asigura resursele necesare indeplinirii obiectivelor noastre pentru perioada 2009-2010.

Cele doua credite de la BERD si BEI asigura finantarea pe termen lung pentru centrala electrica greenfield de la Brazi, de 860 MW, proiect ce se ridica la peste 500 milioane de euro si care va acoperi 9% din productia de electricitate a tarii, la nivelul anului 2012, anul total operational al centralei", a declarat vineri directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.

Aproximativ 20% din capacitatea centralei va fi utilizata pentru acoperirea consumului propriu al Petrom, iar restul va fi vandut pe piata de energie din Romania.

Proiectul include construirea unei conducte de gaze cu lungimea de 30 km, pentru furnizarea gazului si o linie de alimentare electrica de inalta tensiune, pentru transmiterea energiei electrice in reteaua nationala.

De asemenea, Petrom s-a mai imprumutat din octombrie 2008 si pana acum cu alte 1,175 miliarde de euro, atat de la banci, cat si de la actionarul sau majoritar, grupul austriac OMV.

Petrom a semnat in 31 martie 2009 contractarea unui credit corporativ nesecurizat de pana la 300 milioane euro prin intermediul Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Creditul va fi utilizat pentru introducerea de standarde crescute in industrie, in ceea ce priveste mediul, sanatatea si siguranta.

Totodata, in 21 ianuarie 2009, Petrom a anuntat, printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti, ca a obtinut o linie de finantare de tip revolving, de pana la 500 milioane de euro, de la actionarul sau majoritar, grupul austriac OMV.

In octombrie 2008, compania petroliera a contractat o linie de credit in valoare de circa 375 milioane de euro in multi-valuta, pe trei ani, semnand, practic, unul dintre cele mai mari imprumuturi acordate vreodata unei firme locale, care depaseste chiar finantarea atrasa in 2007 de RCS&RDS.

Imprumutul a fost unul preferential, acordat de un club de cinci banci, care au o buna relatie cu Petrom si cu OMV, actionarul majoritar. Este vorba despre UniCredit Bank Austria AG, Credit Agricole Luxemburg S.A., Erste Group Bank AG, Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG si Societe Generale Bank&Trust (SGBT).

Petrom are activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale si Energie si exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, avand o capacitate maxima anuala de rafinare de opt milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania.

Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 257 benzinarii in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.

Grupul OMV din Austria detine 51,01% din actiunile Petrom.

Ministerul Economiei detine 20,64% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea SA detine 20,11%, iar 8,24% apartin actionarilor minoritari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#bei, #berd, #euro, #milioane, #petrom , #stiri Petrom