Tariceanu: Cei care vor sa treaca la Pilonul I de pensii sa faca optiune scrisa

Joi, 19 Aprilie 2018, ora 22:06
1087 citiri
Tariceanu: Cei care vor sa treaca la Pilonul I de pensii sa faca optiune scrisa
Foto: Arhiva Ziare.com

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, joi, ca persoanele care doresc sa treaca toata contributia pentru pensie la Pilonul I vor trebui sa faca o cerere scrisa, iar cele care nu fac acest lucru, raman in continuare la Pilonul II.

"Pilonul II de Pensii este o contributie obligatorie a salariatilor, pentru o pensie care este gestionata privat, spre deosebire de celelalte contributii care merg la fondul de asigurari sociale. Exista voci care considera ca randamentul pe care aceste contributii il aduc pentru cei care au contribuit la Pilonul II nu este suficient si in fond trebuie sa existe posibilitatea liberei optiuni a ficaruia unde vrea sa isi puna banii din pensie, vrea sa ramana in continuare la Pilonul II, daca vrea sa treaca la Pilonul I cu toata contributia, iarasi e foarte bine", a afirmat Calin Popescu Tariceanu.

Seful Senatului recomanda Pilonul III pentru cei care vor sa aiba o pensie administrata privat.

"Cine doreste sa aiba o pensie administrata privat, in afara sistemului de pensii, poate sa utilizeze asa-zisul Pilon III, adica face o contributie care este privata si este administrata privat, este o optiune normala si pe care, daca vreti sa va spun, ca o parere proprie, o si recomand, ca un om care crede in virtutile economiei de piata", a explicat acesta.

"Noi suntem de parere ca va trebui sa se procedeze in felul urmator: cei care doresc sa treaca la Pilonul I contributia sa faca optiunea scrisa, ceilalti, care nu fac acest lucru, raman in continare la Pilonul II", a adaugat el.

Intrebat daca Pilonul II a functionat cum trebuie in acesti ani, Tariceanu a spus ca e multumit de decizia luata in urma cu zece ani.

"Asteptarile mele erau diferite, nu in ceea ce priveste beneficiul celor care contribuie la Pilonul II, ci beneficiile pe care fondurile care administreaza privat pensiile ar fi trebuit sa le aduca. Mi-as fi dorit ca aceste fonduri de pensii sa investeasca in economia romaneasca, sa fie un jucator activ, pentru ca de multe ori au ales cele mai simple solutii, sa cumpere titluri de stat care au un anumit randament, sunt sigure, dar nimic altceva. Mi-ar fi placut sa devina participanti activi la dezvoltarea si cresterea economica si lucrul acesta nu s-a intamplat", a mai completat Tariceanu. ...citeste mai departe despre "Tariceanu: Cei care vor sa treaca la Pilonul I de pensii sa faca optiune scrisa" pe Ziare.com

#Tariceanu pensii pilon I, #pilon I cerere scrisa , #Stiri Pensii