Câți români au încasat pensii private anul trecut. Plăți de peste 400 milioane lei, majoritatea într-o singură tranșă

Marti, 04 Aprilie 2023, ora 17:28
227 citiri
Câți români au încasat pensii private anul trecut. Plăți de peste 400 milioane lei, majoritatea într-o singură tranșă
FOTO Arhivă Ziare.com

În 2022, au fost efectuate plăţi ale activului personal net în valoare de circa 407 milioane lei către 23.000 de participanţi sau beneficiari, arată Raportul privind evoluţia pensiilor private în anul 2022, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Din valoarea totală a plăţilor efectuate, 88% este procent aferent deschiderii dreptului la pensie, 11% ca urmare a decesului participantului şi 1% ca urmare a invalidităţii.

În anul 2022, ca modalitate de plată a activului personal net, 67% dintre participanţi/beneficiari au preferat plăţile unice în detrimentul celor eşalonate. Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăţi unice în valoare de 224 milioane lei şi plăţi eşalonate în valoare de circa 133 milioane lei.

„Au fost înregistrate plăţi unice în cuantum de 32 milioane lei şi plăţi eşalonate în cuantum de 12 milioane lei către beneficiarii activului personal net ca urmare a decesului participantului. Pentru invaliditate, cuantumul activului net personal plătit a fost de aproximativ 3,5 milioane de lei aferent plăţilor unice şi 1,1 milioane lei prin plăţi eşalonate”, se menţionează în raport.

Fondurile cu cel mai mare număr de participanţi

Cele mai mari ponderi în totalul plăţilor activului personal net în primele nouă luni ale anului 2022 au fost înregistrate de FPAP NN (35%), FPAP AZT Viitorul Tău (23%) şi FPAP Metropolitan Life (14%), fiind şi fondurile cu cel mai mare număr de participanţi. Deschiderea dreptului la pensie reprezintă ponderea cea mai mare în plăţile fondurilor de pensii administrate privat.

Potrivit sursei citate, fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 100,08 miliarde lei la finalul lunii decembrie 2022, în creştere cu 8,17% comparativ cu finalul anului anterior.

Raportat la luna septembrie 2022, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut cu 8,73%. Astfel, la finalul anului 2022, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 96,46 miliarde lei, cu 8,25% mai mult faţă de luna decembrie a anului anterior şi în creştere cu 8,74% comparativ cu luna septembrie 2022.

Active de peste 3 miliarde lei

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au cumulat active în valoare de 3,62 miliarde de lei, cu 6,12% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi în creştere cu 8,52% comparativ cu luna sept ...citeste mai departe despre "Câți români au încasat pensii private anul trecut. Plăți de peste 400 milioane lei, majoritatea într-o singură tranșă" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pensii private, #romani, #incasari, #2022 , #Stiri Pensii