Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le adanceste

Miercuri, 15 August 2018, ora 15:20
1708 citiri
Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le adanceste
Foto: Arhiva Ziare.com

Noua Lege a pensiilor va elimina inechitatile dintre cei care au cotizat egal si primesc pensii diferite, dar si dintre barbati si femei, sustin artizanii proiectului.

Din pacate, insa, felul in care au ales sa "rezolve" guvernantii problemele care exista in actuala Lege a pensiilor vor duce la alte probleme, mult mai mari.

Astfel, chiar daca persoanele care au lucrat in acelasi domeniu, acelasi numar de ani si au cotizat egal vor avea aceeasi pensie, diferenta dintre pensia lor si a celor din alte domenii va fi foarte mare. Asta pentru ca noua Lege prevede dublarea pensiilor peste 3 ani. Vor fi astfel cazuri in care anumite persoane vor primi putin peste 1.000 de lei si persoane care vor incasa peste 3.500 de euro.

Mai mult, vor exista situatii in care unele pensii vor fi cu mult mai mari decat salariile multor angajati. Toate aceste diferente inseamna inechitate si ar putea duce la polarizarea societatii si la frustrari foarte mari.

Totodata, Ministerul Muncii vrea ca mamele cu cel putin 3 copii sa se poata pensiona cu 6 ani mai devreme, lucru care, paradoxal, le discrimineaza.

Vom avea o polarizare in societate. Foarte multi pensionari vor fi frustrati

Oficialii Ministerului Muncii afirma ca proiectul Legii pensiilor, pus in dezbatere publica, urmareste eliminarea inechitatilor dintre cei care au cotizat egal si primesc pensii diferite.

"Proiectul de lege urmareste eliminarea inechitatilor din sistemul public de pensii, care au facut ca persoane care au lucrat acelasi numar de ani, in aceeasi profesie si au cotizat egal, sa aiba pensii diferite", argumenteaza oficialii ministerului.

Daca proiectul de lege va intra in vigoare in forma actuala, vom avea o polarizare in societate care va creste inechitatea exponential, a declarat pentru Ziare.com fostul ministru al Muncii in Guvernul Ciolos, Dragos Pislaru.

Mai exact, a explicat el, vor exista dublari de pensii foarte mari si in multe cazuri pensionarii vor avea veniturile cu mult mai mari decat salariile multor angajati.

"Noua lege, din nefericire, asa cum a fost ea facuta, ne va duce la niste categorii la care vor exista dublari de pensii foarte mari si vom avea categorii de dublari de pensii foarte mici. Cu alte cuvinte, vom avea o polarizare in societate care va creste inechitatea exponential.

Ganditi-va ca o persoana care are pensie 600 de lei va lua pensie putin peste 1.000 de lei si o persoana care are 2.000 de euro pensie in acest moment va ajunge la peste 3.500 ...citeste mai departe despre "Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le adanceste" pe Ziare.com

#noua lege a pensiilor, #inechitati lege pensii, #mame lege pensii , #Stiri Pensii

Curs valutar

1 EUR = 4.9767 RON

0.0003

1 USD = 4.7940 RON

-0.0092
  1. Un nou val de concedieri colective în România. Județele în care aproape 2.000 de oameni rămân fără locuri de muncă
  2. Val de concedieri în industria auto. O mare firmă ar putea concedia o treime dintre angajați
  3. Domeniul neașteptat care a câștigat teren pe piața muncii și poate depăși cu mult IT-ul. Specialiștii sunt căutați, dar nu prea există
  4. Joburile la stat, creștere record în ianuarie. Anunțurile de angajare sfidează direct promisiunile Guvernului de reducere a aparatului bugetar
  5. Mitul productivității remote: Cum a ajuns lucrul de acasă o iluzie costisitoare pentru companii VIDEO
  6. Domeniile „protejate” de întoarcerea obligatorie la birou. Cum s-a schimbat puterea de negociere a angajaților VIDEO