Peste trei sferturi din piata pensiilor private obligatorii este controlata de patru companii

Luni, 04 Februarie 2008, ora 14:49
1255 citiri
Peste trei sferturi din piata pensiilor private obligatorii este controlata de patru companii

Peste trei sferturi din piata pensiilor obligatorii (75,44%) s-a concentrat in primii patru jucatori la sfarsitul campaniei de aderare, restul fiind impartit intre ceilalti 14 jucatori din piata, potrivit datelor prezentate de Casa Nationala de Pensii (CNPAS).

Cele patru fonduri au atras, in timpul campaniei de aderare la pilonul II, 3,01 milioane de participanti din cei 3,99 milioane de romani care au fost validati de catre CNPAS.

Primii noua jucatori controleaza aproape toata piata pensiilor obligatorii (96,6%), dupa atragerea unui numar de 3,85 milioane de participanti in intervalul 17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008.

Dupa etapa de validare a aderentilor, inainte de repartizarea aleatorie, ING Fond de Pensii se afla pe primul loc, cu 1.279.955 de aderenti (32,07% cota de piata), locul al doilea in clasamentul fondurilor de pensii obligatorii fiind ocupat de Allianz-tiriac Fond de Pensii, cu 1.017.935 participanti atrasi si o cota de piata de 25,51%.

Pe locul al treilea se afla Generali Fond de Pensii, cu 400.465 semnaturi atrase in timpul campaniei de aderare si o cota de piata de 10,03%, in timp ce pe pozitia a patra se afla Aviva Fond de Pensii, care a raportat 312.402 de participanti pe pilonul II si o cota de piata de 7,83%.

Urmatoarele doua locuri sunt ocupate de compania Interamerican Fond de Pensii, cu 265.549 aderenti si o cota de piata de 6,65%, urmata indeaproape de AIG Fond de Pensii cu 243.290 participanti si 6,10% cota de piata.

Fonduri controlate de trei banci au acumulat, in total, 8,4% din piata. Astfel, BT Aegon Fond de Pensii a raporat 125.136 semnaturi cu o cota de piata de 3,14%, BCR Administrare Fond de Pensii a strans 117.630 de aderenti si o cota de piata de 2,95%, in timp ce BRD Fond de Pensii a atras 92.129 participanti (2,31% din piata).

Alte fonduri de pensii care au mai raportat sunt: Omniasig Pensii Private (62.552), Bancpost Fond de Pensii (21.816), OTP Fond de Pensii (20.347), Prima Pensie Fond de Pensii (20.004), KD Fond de Pensii (7.266).

Patru fonduri de pensii private obligatorii - AG2R, Marfin, Zepter si MKB Romexterra - au raportat, fiecare, mai putin de 2.000 de aderenti.

Casa Nationala de Pensii (CNPAS) a validat 3,991 milioane de acte de aderare si a invalidat aproximativ 60.000 de cereri de adeziune, din totalul de aproximativ 4,03 milioane de semnaturi pentru un fond de pensii in perioada 17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008.

CNPAS estimeaza intre 300.000 si 500.000 de romani nu si-au ales inca un fond de pensii pe pilonul II.

Potrivit legii, in termen de 30 de zile calendaristice de la incheierea procedurii de aderare initiala, persoanele care nu si-au definit optiunea pentru un fond de pensii obligatorii vor fi repartizate aleatoriu. La farsitul lunii aprilie, dupa definitivarea operatiunii de repartizare a participantilor la fondurile de pensii administrate privat, se va trece la o noua etapa, cea a colectarii primelor contributii in sistem.

Numarul de participanti validati de Casa Nationala de Pensii depaseste cu circa jumatate de milion de persoane estimarile din piata privind participantii eligibili pe pilonul II, de de 3,4-3,5 milioane aderenti.

Campania initiala de aderare a romanilor la un fond de pensii private obligatorii (pilon II) a inceput pe 17 septembrie 2007 si s-a incheiat pe 17 ianuarie 2008.

In primul an de activitate, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Ponderea va creste anual cu cate o jumatate de punct procentual, pana la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, intr-un interval de opt ani.

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.