Avem cu 400.000 mai multi contribuabili la pensii private decat salariati

Marti, 10 Aprilie 2012, ora 08:15
2608 citiri
Avem cu 400.000 mai multi contribuabili la pensii private decat salariati
Pensiile private vor genera 1,66% din PIB anul acesta

Numarul de participanti la sistemul de pensii private a ajuns, in Romania, la 5,6 milioane de persoane, cu 400.000 mai mult decat cel al salariatilor.

Activele nete administrate de cele noua fonduri de pensii obligatorii (pilonul II) au ajuns la 7,26 miliarde lei, in primul trimestru al anului, in crestere cu 49% fata de sfarsitul primului trimestru al anului trecut. In ceea ce priveste pensiile facultative (pilonul III), volumul total de active nete a ajuns la 483,5 milioane de lei, avansul fata de primele trei luni ale anului trecut fiind de 33%.

De asemenea, numarul de participanti la sistemul de pensii obligatorii a sporit cu 6,3%, la peste 5,6 milioane, conform Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). In primul trimestru al acestui an, numarul participantilor nou-intrati in sistem, de circa 87.000, este egal cu cel din primul trimestru din 2011.

Contributia medie pe participant a fost de 55 de lei in primul trimestru 2012, cu 23% mai mare decat in primul trimestru din 2011.

De la lansare (luna mai 2008) si pana in prezent (aproape patru ani de functionare), randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii a fost de 12,2%.

In ceea ce priveste pensiile facultative, numarul participantilor a ajuns la 270.000 la finalul lunii martie 2012, cu aproape 40.000 mai multi decat in urma cu un an. Totodata, numarul participantilor nou-intrati in primul trimestru din 2012 este de 9.415, cu 5% mai multi decat in aceasi interval al anului trecut.

Pensiile private, 1,66% din PIB

Activele fondurilor de pensii private vor reprezenta 1,66% din produsul intern brut (PIB) la finalul acestui an, de la 1,14% cat reprezenta anul trecut.

Pentru previzionarea ponderii pe care o vor detine la finalul lui 2012 activele totale in PIB, CSSPP a pornit de la premiza conform careia valoarea contributiilor brute se va pastra si in primul trimestru din 2012, dupa care, din luna martie va creste contributia bruta de la 3% la 3,5%.

Totodata, institutia a luat in calcul si un randament investitional cu un scenariu neutru din punct de vedere al optimismului din pietele financiare, iar pentru finalul anului 2012 a reiesit ca ponderea activelor in PIB este preconizata sa ajunga la 1,66%.

Profitul fondurilor, in scadere

Cu toate ca piata creste, profitul fondurilor de pensii private obligatorii a scazut anul trecut cu 72%, fata de 2010. Cauza este reducerea randamentului mediu ponderat dupa activele nete la nivelul pietei de la de la 15,1% la 3,1%.

Profitul cumulat al fondurilor de pe Pilonul II a atins 383,5 milioane de lei in 2010, cifra rezultata in urma diferentei dintre cresterea activelor nete pe Pilonul II si suma contributiilor brute virate catre fonduri.

In 2011, activele nete au avansat cu 2.084,5 milioane de lei, la 6.416,4 milioane de lei, in timp ce totalul contributiilor virate s-a ridicat la 1.976,2 milioane de lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pensie privata, #pensie obligatorie, #pensie facultativa, #pilonul 2, #pilonul 2 pensii , #Pensii private