Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Armeanu (ASF): Pensiile private ale romanilor sunt in siguranta

Armeanu (ASF): Pensiile private ale romanilor sunt in siguranta


Pensiile private ale romanilor sunt in siguranta si nu sunt afectate de volatilitatile conjuncturale ale pietelor financiare, a declarat, joi, vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara al Sectorului Sistemului de Pensii Private, Dan Armeanu.

"Economia mondiala este influentata de pandemia COVID-19, intreprinderile si-au redus productia ca efect al cererii diminuate de produse si servicii iar unele chiar s-au inchis temporar. Aceasta perturbare a bunului mers al economiei se reflecta si asupra pietelor financiare, acestea inregistrand scaderi semnificative, pretul instrumentelor financiare nefiind imuabil. Cu toate acestea, sistemul de pensii private, in considerarea termenului lung de economisire si investire de 30-40 de ani, este cel mai putin afectat, datorita unei diversificari echilibrate si prudente a investitiilor. In 3 - 4 decenii de acumulare si investire a contributiilor au loc episoade de volatilitate ridicata pe termen scurt, asa cum s-au consemnat in ultimii ani in august 2015, ianuarie 2016, iunie
2016, iunie 2017 si in decembrie 2018", a spus Dan Armeanu, intr-un comunicat transmis AGERPRES.

El a mentionat ca printr-o politica de investitii conservatoare, cu investitii de peste 60% in titluri de stat, administratorii de fonduri de pensii private asigura respectarea cerintelor privind securitatea, calitatea si profitabilitatea activelor. Politica de investitii are in vedere totodata si diversificarea portofoliilor fondurilor de pensii private, rezultata din investirea intr-un mix de instrumente financiare precum: actiuni, obligatiuni corporative, obligatiuni supranationale, depozite si investitii in fonduri mutuale, astfel incat sa se diminueze riscul de piata aferent unei clase de active, intr-un anumit moment, in care se inregistreaza fluctuatii ale pretului activelor financiare.

"In ciuda acestor episoade temporare de volatilitate, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut de la an la an. Variatiile mai ample in anumite perioade ale pretului activelor financiare detinute de fondurilor de pensii private sunt conjuncturale si nu afecteaza valoarea pensiilor, acestea fiind rezultatul investitiilor pe termen lung. In pofida fluctuatiilor pretului anumitor instrumente financiare in diferite momente in timp, valoarea activelor fondurilor de pensii administrate privat s-a mentinut la un nivel peste valoarea garantata. Pensiile private sunt garantate la nivelul contributiilor nete ale participantilor, legislatia care sta la baza sistemului de pensii private prevazand in acest scop constituirea de provizioane tehnice din resursele proprii ale administratorilor", a afirmat Dan Armeanu.

De asemenea, el sustine ca Romania are unul dintre cele mai moderne sisteme de pensii private de tip contributii definite si totodata unul dintre cele mai puternice modele de siguranta.

"Nu mai putin de zece elemente de siguranta contribuie la soliditatea si siguranta Pilonului II de pensii in beneficiul celor peste 7 milioane de participanti, dintre care mentionam: rata minima de rentabilitate, garantarea contributiilor nete, separarea activelor fondului de cele ale administratorului, supravegherea prudentiala si Fondul de Garantare", a mai spus Dan Armeanu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1402 ori
Citeste mai multe desprepensi private in siguranta