Sindicatele solicita respingerea proiectului Legii pensiilor: Incalca prevederile constitutionale

Miercuri, 12 Decembrie 2018, ora 16:22
1325 citiri
Sindicatele solicita respingerea proiectului Legii pensiilor: Incalca prevederile constitutionale
Foto: CC0 Creative Commons

Sindicatele afiliate Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa solicita deputatilor sa respinga proiectul Legii pensiilor, deoarece acesta incalca prevederile constitutionale, principiul egalitatii in drepturi, echitatii, principiul protectiei persoanelor cu handicap si obligatia de a asigura un nivel de trai decent.

Conform unei scrisori adresate Camerei Deputatilor, organizatia sindicala considera ca proiectul de lege nu respecta principiul contributivitatii.

"Prin modul de calcul al pensiei, persoanele care contribuie la pensie peste 15 ani vor avea aceeasi pensie minima chiar in cazul in care contribuie la salariul minim pe economie sau la nivelul salariului mediu pe economie.

Pentru 25 de ani de contributii, toti cei care au contribuit intre salariul minim pe economie si 75% din salariul mediu pe economie vor primi tot pensia minima aferenta celor 25 de ani de contributii. Si in cazul unei contributii de peste 35 de ani la nivelul salariului minim sau pana in 60% din salariul mediu pe economie salariatii, odata iesiti la pensie, vor primi tot pensia minima aferenta acestei categorii", se mentioneaza in documentul citat.

In acelasi timp, sindicalistii sunt de parere ca acelasi proiect nu respecta principiul echitatii, prin luarea in considerare in calculul stagiului de cotizare a intregului timp de lucru al salariatilor, inclusiv a celui corespunzator normelor prin cumul.

"Pastrarea mentiunii 'contributii datorate si platite' determina o vulnerabilizare nejustificata a salariatilor care nu au nici controlul asupra platii contributiilor si nici parghiile necesare pentru a determina plata lor de catre angajatori.

Adoptarea proiectului va crea discriminare prin modul in care sunt reglementate stagiile de pensie si formula de calcul a persoanelor cu handicap.

Pensionarii aflati in plata sunt inselati pentru ca, prin aplicarea legii aflate in vigoare, ar fi trebuit sa creasca punctul de pensie cu aproximativ 20% (50% din cresterea inflatiei si 50% din cresterea salariului mediu) . In consecinta, punctul de pensie ar trebui sa creasca la aproximativ 1.320 lei de la 1 ianuarie 2019", atrag atentia reprezentantii CNS Cartel "Alfa".

In viziunea reprezentantilor sindicali, Comisia pentru munca a respins majoritatea amendamentelor formulate pentru imbunatatirea legii, intr-o dezbatere de doar o zi, "timp insuficient pentru o lege care afecteaza toti cetatenii tarii, cei cinci milioane de pensionari aflati in plata si generatii de salariati si contribuabili, viitori pensionari".

"S-a mers pe o masina de vot, complet neinteresata de problema reala, consecintele asupra cetatenilor si sustenabilitatea unei proiect atat de important. Adoptarea acestei legi este o actiune populista, care va repeta situatia din 2008, cand s-a votat cresterea cu 50% a salariilor din invatamant, pentru ca apoi sa fie taiate", noteaza Consiliul General al CNS Cartel Alfa, in scrisoarea adresata deputatilor.

Proiectul Legii pensiilor nu va intra, miercuri, in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor, asa cum a anuntat presedintele Comisiei de munca, Adrian Solomon, au informat surse parlamentare.

Potrivit acestora, motivul ar fi faptul ca nu toti liderii de grup au fost de acord cu dezbaterea si votarea acestui document miercuri.

Comisia pentru munca a Camerei Deputatilor a aprobat, marti, proiectul Legii sistemului unitar de pensii.

Reducerea concediului de creștere a copilului sub 2 ani, cerută de OCDE. Cum stă România la beneficiile sociale pentru mame
Reducerea concediului de creștere a copilului sub 2 ani, cerută de OCDE. Cum stă România la beneficiile sociale pentru mame
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a emis un document prin care propune reducerea concediului de creștere a copilului, actul conținând de asemenea referințe la...
#proiect lege pensii, #legea pensiilor, #sindicate Legea pensiilor , #Legea pensiilor