Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Casa Nationala de Pensii a calculat gresit: 200.000 de persoane dau banii inapoi

Casa Nationala de Pensii a calculat gresit: 200.000 de persoane dau banii inapoi


Peste 200.000 de persoane trebuie sa restituie Casei Nationale de Pensii aproximativ 1,82 milioane de lei, acordati prin majorarea incorecta a indemnizatiilor pentru sotul supravietuitor si pentru revolutionari, banii urmand sa fie recuperati treptat, in conditiile unui termen de prescriptie de trei ani.

Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) precizeaza ca, din iulie 2010, indemnizatiile pentru revolutionari (Legea nr.341/2004) si indemnizatiile pentru sotul supravietuitor (Legea nr. 578/2004) au fost diminuate cu 15%, in temeiul prevederilor Legii nr.118/2010, iar din ianuarie 2011, prin Legea nr. 285/2010, aceleasi drepturi au fost majorate cu 15% fata de cuantumul aflat in plata la nivelul lunii octombrie 2010.

"Plata acestor tipuri de prestatii in cuantumul anterior lunii iulie 2010, si nu in cuantumul prevazut de Legea nr. 285/2010, s-a datorat unor neconcordante de reglementare existente in legislatia de protectie sociala, care au condus la transpunerea defectuoasa a noilor prevederi legale in aplicatia informatica. Aceasta situatie a fost sesizata de conducerea Casei Nationale de Pensii Publice la inceputul anului 2012, in cadrul verificarilor interne care se efectueaza periodic", se arata intr-un comunicat remis luni agentiei MEDIAFAX.

Potrivit CNPP, sumele incasate necuvenit reprezinta, in marea majoritate a cazurilor, sume modice, de cativa lei, acestea urmand sa fie recuperate treptat, luna de luna, din drepturile viitoare.

Aproximativ 16.000 de persoane beneficiaza de indemnizatia pentru revolutionari, de la acestea trebuind sa se recupereze aproximativ 1,25 milioane de lei, precizeaza CNPP.

Din calculele facute, diferenta medie lunara de recuperat ar fi de 77,9 lei/persoana si urmeaza sa fie retinuta esalonat in urmatoarele luni.

De indemnizatia pentru sotul supravietuitor beneficiaza aproximativ 200.000 de persoane, suma totala de recuperat fiind de aproximativ 576.000 de lei. In acest caz, diferenta medie lunara de recuperat este de 2,76 lei/persoana.

"In acest sens, se aplica dispozitiile art.179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, potrivit carora sumele incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale se recupereaza de la beneficiari in termenul general de prescriptie de 3 ani. Recuperarea acestor sume se face cu resurse proprii, fara sa presupuna costuri suplimentare", mai arata CNPP.

Potrivit sursei citate, cele doua tipuri de indemnizatii se platesc, in prezent, in toate cazurile, in cuantumul corect si legal.

CNPP, prin casele teritoriale de pensii, stabileste si plateste nu doar drepturile de pensie prevazute de Legea nr.263/2010, ci si o serie intreaga de prestatii prevazute de legi cu caracter special, pentru un numar semnificativ de beneficiari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 3358 ori