Numarul mare al falimentelor este pus sub semnul integrarii in UE

Luni, 30 Iunie 2008, ora 14:55
1096 citiri
Numarul mare al falimentelor este pus sub semnul integrarii in UE

Numarul mare al falimentelor din ultimele luni se explica prin concurenta foarte mare aparuta odata cu intrarea Romaniei in spatiul comunitar, a declarat Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Potrivit acestuia, efectele alinierii Romanei la normele Uniunii Europene asupra firmelor nu se vad imediat dupa integrare, ci pe durata a peste doi ani de zile.


Potrivit datelor Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), peste 7.000 de falimente au fost inregistrate in perioade ianuarie- mai 2008 , ceea ce reprezinta aproximativ 70% din numarul de falimente integistrate pe tot anul 2007.


"Aceste falimente nu ne iau prin surprindere, ele reprezentand un efect firesc al integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Dispariatia unor firme nu trebuie sa ne sperie, asta pentru ca ar trebui sa corelam numarul falimentelor la cel al firmelor nou infiintate. Astfel vom observa ca exista un echilibru", a precizat reprezentantul CNIPMMR.


Datele Oficiului releva ca la 31 mai 2008 erau inregistrate 7.166 de falimente, ceea ce reprezinta 70,26% din numarul total de falimente inregistrate de ONRC in 2007, cand acestea s-a cifrat la 10.198 falimente.


Dinamica falimentelor (reorganizare judiciara, insolventa) la nivel national in perioada analizata a fost crescatoare. Astfel, pe primul trimestru s-au inregistat 3304 falimente din care 803 in luna ianuarie, 1171 in luna februarie si 1330 in luna martie.


Trendul ascendent a continuat si in ultimile doua luni cu 1614 falimente inregistrate in luna aprilie si 2248 in luna mai.


Conform ONRC, in perioada analizata, in regiunea de Vest a Romaniei s-au inregistrat cele mai multe multe falimente, reorganizari si insolvente - 1397. Aceasta este urmata de regiunea de Sud-Est cu 1258, Bucuresti - Ilfov, 912, Nord - Vest, 828, Centru, 771, Sud - Muntenia, 704, Nord - Est, 693 si Sud - Vest - Oltenia cu 613.


In functie de numarul de falimente inregistrate pe ramura, cele mai sensibile sectoare ale economiei sunt comertul cu amanuntul (413 firme), constructiile (183 firme), intermediere diverse produse (173 firme), industria alimentara (sectorul de produse de patiserie cu 165 firme) si transportul rutier de marfuri (107 firme).


Aceesi sursa mai precizeaza ca din totalul de 17.364 falimente, inregistate in perioada 1 ianuarie 2007 - 31 mai 2008, numai 1445 dintre acestea au fost firme cu participare straina la capitalul social, restul de 15.919 au fost cu capital autohton.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...