Toronto

Ceea ce s-a intimplat in aceste zile la Toronto - atit in spatele usilor inchise ale salilor in care puternicii lumii discuta despre criza economica, dar si pe strazile cuprinse de flacari - demonstreaza o data in plus ca suntem departe de a fi depasit efectele uraganului care zgiltiie globul de doi ani incoace.

Cel trei importante concluzii pot fi desprinse dupa ce G-8, apoi G-20 au asezat din nou bolnavul numit economia globala pe masa de analize si au incercat sa-i prescrie cele mai potrivite leacuri.

Prima este aceea ce inca traversam o zona de accentuate volatilitate si ca toate prognozele - fie optimiste, fie pesimiste - sunt mai degraba profetii decit predictii serioase, bazate pe analize pertinente.

Pentru un economist, cea mai periculoasa situatie nu este aceea in care te astepti la ce este mai rau; este aceea in care NU STII la ce poti sa te astepti. La doi de la declansarea sa, actuala criza nu are inca un diagnostic precis si, prin urmare, tratamentele sunt relative.

Scriam in urma cu mai bine de doi ani ca "nimic nu va mai fi la fel". Se pare ca am avut dreptate.

Actuala criza - intial comparata cu aceea din anii 1929-1933 - nu are echivalent in istorie si tot asa cum geneticienii inca se straduiesc sa descrifreze structura virusului gripei spaniole care dupa WW l a ucis mai multi oameni decit conflagratia mondiala, tot asa economistii inca bijbiie in cautarea cauzelor precise care au aruncat lumea financiara in haos.

De la pesimisti ca Paul Krugman la optimisti ca Warren Buffett, cei mai buni "medici" pot dovedi in viitor ca s-au inselat dramatic, intr-un sens sau in celalalt.

A doua concluzie este aceea ca, la nivelul stratosferic al puternicilor lumii - G-20 grupeaza state care produc peste 90 la suta din PIB-ul mondial - exista deosebiri esentiale de viziune in privinta diagnosticului, tratamentelor si necesarelor interventii.

America este un imens aspirator de consum - locuitorii sai scot din buzunare circa 10.000 de miliarde de dolari pe an pentru a cumpara peste o treime din marfurile care se produc peste tot in lume. De fapt, uriasul consum al Americii "tine" economia globala in functiune.

Daca americanii nu ar mai consuma nimic o saptamina, cataclismul ar fi mai mare decit o bomba cu hidrogen.

Din acest punct de vedere, domnul Barack Obama a atras atentia destul de apasat ca masurile de austeritate promovate de statele Uniunii Europene nu fac decit sa arunce povara consumului direct pe umerii SUA, pentru ca austeritatea inseamna o cerere solvabila mai mica la nivel european, deci o eventuala orientare a companiilor europene spre export (inclusiv spre America, facind concurenta companiilor americane pe propria lor piata).

La rindul lor, puterile asiatice - mai ales China - dar si Rusia si/sau jaguarii Americii latine simt ca este momentul ca vocile lor sa fie mai raspicat auzite la nivel global.

Resimtind mai putin sever efectele crizei, acesti (mai)nou-veniti la masa puterii internationale stiu ca doar momentele de criza acuta pot reseta sistemele de putere deja consolidate in decenii si sunt gata sa-si joace tot mai accentuat cartile in raport cu marile puteri consacrate dupa WW ll.

In fine, o a treia invatatura a episodului Toronto este violenta neobisnuita a strazii. Mai ales in ultimii ani, orice intilnire la nivel inalt a fost insotita de violente de o intensitate diferita de la locatie la locatie, in functie de "temperamentul social" al celor care compun in general sirurile de manifestanti.

Violentele din Canada au fost neobinuite nu doar pentru climatul de acolo, dar chiar pentru climatul in general intilnit in lumea occidentala. Ceea ce demonstreaza un stress social in crestere si care va creste si mai mult, predictibil, si in viitorul apropiat.

Este dificila impunerea unei curbe de austeritate si in state mai putin obisnuite cu prosperitatea si oricum "vaccinate' de o nabadaioasa tranzitie de doua decenii, ca Romania sau Ungaria.

Dar va fi extrem de dureroasa in tari gen Franta, Regatul Unit sau Spania, obisnuite cu decenii de crestere economica si ai caror locuitori sunt paradigmatic convinsi ca trebuie sa traiasca bine pentru simplul motiv ca s-au nascut/naturalizat acolo si nu in nefericita Africa, de pilda.

Cum vor reactiona locuitorii acestor fericiti planetari atunci cind guvernele lor vor incerca tot mai mult sa le explica ca sarbatoarea s-a terminat si ca nota de plata ii gaseste pe multi dintre ei insolvabili?

Cum vor reactiona atunci cind cu sau fara criza globala scumpirea alimentelor si a energiei vor continua, iar acest cocktail coroziv va roade tot mai mult din nivelul lor de trai in anii care vin?

Cum vor reactiona cei care astazi sunt situati din punct de vedere al nivelului de trai in patura de jos a clasei de mijloc, dar pe care doi-trei ani de-acum inainte ii pot trimite - si, foarte probabil, o sa-i trimita - in rindurile saracilor?

Vor iesi vechile "schelete din dulapuri" - teama de "strain", vinatoarea de vinovati reali sau doar imaginari, nationalismele, etc, etc? Probabil ca raspunsul la toate aceste intrebari este afirmativ.

Cert este ca asistat la un alt summit la finele caruia nu suntem deloc mai lamuriti daca efectele uraganului se sting, daca nu urmeaza un alt posibil uragan regional sau chiar global, daca zona de maxima volatilitate a fost macar depasita iar imaginarii pasageri ai avionului pot sa respire usurati, fie si pentru moment.