Opt ani care vor schimba lumea

Luni, 19 Ianuarie 2009, ora 10:39
6132 citiri
Opt ani care vor schimba lumea

Dl. Barack Obama, cel de-al 44-lea presedinte al SUA, va ocupa oficial Biroul Oval al Casei Albe. Fara a fi un scamator, el va trebui sa scotoceasca serios prin jobenul magic al administratiei americane pentru a gasi solutii rezonabile la problemele unei tari si ale unei lumi aflate in dramatice schimbari.

Daca el va beneficia de (aproape) traditionalele

doua mandate - deci de opt ani la cirma celei mai puternice tari de glob -

echipa lui va parasi timona intr-o lume complet schimbata.

 

De la

chestiunea presanta a unui contract de 50 de miliarde de dolari

"inghetat" in maruntaiele Congresului si pina la Guantanamo, de la

relansarea unei economii care va inregistra un deficit de peste 1.000 de

miliarde de dolari si ai carei consumatori cheltuiesc anual circa 10.000 de

miliarde de dolari si pina la "problema" Orientului Apropiat, dl.

Obama nu va avea nici o clipa de ragaz. Deocamdata, doar incertitudinile sunt

sigure - nici o predictie nu pare sa functioneze corect.

Administratia

Bush jr. - una dintre cele mai nepopulare la finele ei din istoria tarii - a

reprezentat, intr-un fel, virful hegemoniei americane intr-o lume care, dupa

dezmembrarea brusca a URSS in 1991, a devenit subit unipolara.

Unul dintre heralzii publici ai globalzarii, dl. Tom Friedman, ii sfatuia

sfidator pe toti cetatenii nonSUA sa devina cit mai repede americani intr-o

epoca in care capitalismul triumfator parea sa cuprinda INTREAGA LUME (tarile

foste socialiste devenind rapid "poligoane de incercare") iar ora

exacta se dadea inevitabil la Washington DC.

Dar odata

cu 9/11, "soimii" lui George W. au inregistrat esec dupa esec. In

numele luptei impotriva terorismului s-au comis abuzuri gen Abu Ghraib si/sau

Guantanamo, care au ingrozit publicul american si mondial.

Bagdadul a devenit o

"gaura neagra" care inghite nu doar milioane de dolari pe zi ci si

sperantele unui "Mare Orient Democratic". Partenerii europeni -

Franta, Germania si chiar UK - au fost obligati sa-si nuanteze pozitiile

politice sub presiunea unor agende interne devenite, si acestea, tot mai

inflamate.

Intre

timp, Iranul a profitat de situatie pentru a sfida si mai mult SUA cu programul

sau nuclear, Rusia a promovat tot mai agresiv nationalismul energetic si s-a

facut luntre si punte pentru a bloca includerea in "bratul inarmat"

al NATO a noilor prieteni ai Americii ca Georgia sau Ucraina (cu succes), China

a continuat sa acumuleze bani si sa aloce un sfert din PIB pentru cheltuieli

militare, nucleul dur al Americii latine nu mai priveste cu acelasi interes

spre NAFTA ca in urma cu un deceniu.

Criza

economica - pentru declansarea careia este acuzata lacomia Wall Street-ului - a

pus in discutie, mai violent ca oricind, virtutiile alta data indiscutabile ale

capitalismului, a distrus o serie de monstri sacri ai finantelor si a potentat

un discurs public ale carei nuante variaza de la stingismul occidental al

anilor '50 la nationalismul agresiv al anilor interbelici. Si nca nu se stie

daca furtuna se va potoli in anul 2009, sau acesta va marca doar intrarea

"oficiala" in recesiune a unor tari din Europa si Asia.

Cu un

Tratat de la Lisabona al carei deces oficial nu este inca semnat, o crestere

semnificativa a somajului si un stres social aflat la cote de alarma, Uniunea

Europeana se pregateste pentru alegerile europarlamentare din iunie, iar unul

dintre motoare, Germania, va infrunta de asemenea scrutinul intern in toamna.

Indiferent daca actuala situatie va fi capitalizata de o stinga ce flutura ideea

protectiei sociale sau de o dreapta populara care agita stafiile

nationalismului, constructia europeana nu va fi in forma maxima in urmatorii

ani iar presiunea publicului asupra politicienilor va creste constant.

Prin urmare, daca administratia Bush jr. a gestionat o lume privita ca

unipolara, America fiind imbrincita de caderea Cortinei de fier spre un rol

hegemonic global, administratia Obama va trebui sa se consoleze cu ideea unei

lumi mai complicate, multipolare, care, cel mai probabil, va deveni o

certitudine in urmatorul deceniu.

Va trebui sa verse singe, sudoare si lacrimi

pentru a pastra valorile traditionale ale economiei libere, ferindu-se de

capcana hiperreglementarii si a interventionismului de stat de tip planificat/

socialist. Va trebui sa aiba grija ca pe carnetul sau de bal sa fie trecuti

toti aliatii sai europeni, latino-americani si asiatici, pentru ca acestia sa

nu-si caute noi formule geopolitice de apartenenta: tentatia va fi mai mare ca

niciodata in acest sens (a se vedea chestiunea energetica, de exemplu).

Va

trebui sa gaseasca o solutie aproape miraculoasa pentru Irak/Afganistan si sa

faca un balet complicat intre lumea araba si aliatul traditional, Israel, sa

gaseasca un mod convenabil din a (re)construi un mod de convietuire cu Rusia

sau China.

Cel de-al

44-lea lider al Americii este, asadar, unul dintre cei mai neinvidiati oameni

din lume, chiar daca numele lui este asociat cu sintagma "cel mai

puternic". Dar, aproape fara voie, este unul condamnat sa scrie istorie.

Analiza de Eugen

Ovidiu Chirovici