Oameni si soareci

Tragedia de la Maternitatea Giulesti a fost si este comentata/analizata din varii unghiuri. Se vorbeste mai ales despre precaritatea unui sistem medical subnutrit din punct de vedere financiar si/sau al resurselor umane. Dar mai exista un alt unghi de abordare si la acesta vreau sa ma refer in rindurile care urmeaza, mai ales prin prisma unei experiente personale pe care o povestesc pentru prima oara in public. 

Era in anul 1987, eram student in ultimul an la ASE si sufeream de citeva luni de un sindrom subfebril (temperatura cronica de 37 de grade si citeva linii). Dupa mai multe rinduri de analize, mi s-a sugerat o operatie de extractie a amigdalelor.

Considerind-o un fleac, am facut-o acasa, la Spitalul Municipal din Fagaras. Oarecum era un fleac; cu conditia ca medicul care manevreaza instrumentele sa nu iti “ciupeasca” jugulara. Nu am fost internat, ci trimis direct acasa.

Dupa nu prea mult timp, am inceput sa vomit singe. Aveam o hemoragie lenta, dar grava. Cind am ajuns inapoi la spital, aveam tensiunea arteriala 4 cu 2. Si cosmarul abia incepea.

Medicul de garda nu a vrut sa intervina – “nu am chef sa-mi moara mie”, am aflat ulterior ca a spus. A fost adus orl-istul care ma operase (singurul din oras, de altfel) care la ora aceea – era dupa-amiaza – era beat mort. A balmajit ceva si a fost trimis acasa.

Am ajuns pe o masa la reanimare, continuind sa vomit singe din sfert in sfert de ora, cu o perfuzie cu ser fiziologic in brat si cu o asistenta care toata noaptea a sforait linga mine. La un moment–dat s-a trezit si a intrebat-o pe maica-mea daca sunt singurul copil (!), de se agita asa.

Conform analizelor (hemoglobina si hematocrit) pierdusem in citeva ore doua treimi din singe. Eram tinar, eram sportiv, aveam zile cum se spune in popor. Dimineata nici medicilor nu le venea sa creada ca mai traiesc.

Singele pentru transfuzii a trebuit adus de la Brasov, pentru ca spitalul nu avea pic de singe in rezerva. Am iesit din spital dupa doua saptamini, in carucior pe rotile.

Au trecut luni pina mi-am revenit pe deplin. Am pierdut un an de facultate. Nimeni nu a patit nimic, nimeni nu a platit pentru ca era cit pe ce sa ajung, la 23 de ani, la sase picioare sub pamint.

Si in acele vremuri- mult mai rele decit cele de astazi - spitalele Romaniei ajunsesera in ultimul hal. Nu mai existau nici macar algocalmine, darmite citostatice. Un om a decedat in acelasi spital pentru ca i s-a injectat insulina expirata.

Dar amintirea cea mai nenorocita a acelei nopti de agonie este aceea a asistentei care dormea dusa pe patul de alaturi, cu spatele la mine. Nu stiu cum o cheama, nu am stiut niciodata. Era tinara, cred ca inca traieste si, probabil, se plinge ca are pensia prea mica.

Poate ca economia Romaniei va iesi din recesiune, va produce mai multe resurse din taxe si impozite si bugetul pentru Sanatate va fi mult mai consistent decit astazi.

Pentru ca, este adevarat, astazi acesta este descalificant de sarac pentru o tara europeana. Poate ca managerii nu vor mai fura din putinul pe care-l au, semnind contracte oneroase cu "baietii destepti" care i-au numit, politic, in posturile de conducere.

Sa prespunem ca toate acestea se vor intimpla. Dar daca cei care au in grija trupuri chinuite, oameni bolnavi, de la asistente si brancardieri la medici stagiari sau specialisti, nu vor deveni mai umani si responsabili, toti, nu se va intimpla nimic bun.

Pentru ca indiferent ce s-a intimplat la Maternitatea Giulesti - si ancheta ne va arata ce s-a intimplat - ideea este ca acele suflete abia venite pe lume erau singure-cuc intr-o sectie de terapie intensiva. Pentru ca cei care trebuiau sa fie acolo, nu erau acolo.

Si asta nu-i o problema de bani, e o problema de mentalitate. Mi-a adus aminte de noaptea mea de groaza, consumata cu multi ani in urma. Doar ca eu am avut noroc. Acei copii nu avut. Inchei tot cu o intimplare personala.

In urma cu cinci ani, mi-am instalat o centrala de apartament si am izolat peretii. Tevile centralei au fost virite prin spatele panourilor de izolatie. Am platit o gramada de bani pentru tevi, pentru ca mi s-a spus ca sunt dintr-un material special, deci scump.

Dupa citeva luni, tevile s-au spart si echipa de instalatori - alta - mi-a spus ca se folosisera materiale falsificate, ieftine si proaste. Niste tipi facusera un ciubuc, rizindu-si probabil de mine in timp ce beau coniac Unirea, ca in reclama de la televizor.

Nici o problema, tevile au fost inlocuite, intimplarea m-a costat doar bani si nervi. Iti permiti sa pui o instalatie proasta unui "fraier", pentru a-l jumuli de bani. Insa ca medic sau asistent nu poti sa ai o asemenea mentalitate, pentru ca te joci cu vietile oamenilor, deci cu cel mai pretios lucru din lume iar actele tale sunt ireversibile prin consecinte.

Si nu mai esti om, ci sobolan, cum spunea marele scriitor american John Steinbeck in celebrul sau roman. Traim grozavii pentru ca alegem, uneori, sa fim soareci, nu oameni. Si sa ne batjocorim intre noi, renuntind la conditia umana.