O tara lipita cu scotch

Vineri, 27 August 2010, ora 00:24
6304 citiri
O tara lipita cu scotch

Improvizatia instalatiei de aer conditionat care a declansat incendiul de la Maternitatea Giulesti este reprezentativa pentru noi, ca natiune. Nu de un an, nu de doi - aproape de o intreaga istorie. Doar ca uneori iese mai rau si atunci ne miram ipocrit ca asistam la o tragedie. 

Bucata de sirma, banda de scotch si alte "unelte" ale improvizatiei ne insotesc in istorie asemenea sarmalelor cu mamaliguta. De ce? Pentru ca pur si simplu "merge si-asa".

In Primul Razboi Mondial, conflagratie in care Regatul Romaniei a fost pe primul loc in lume ca raport intre numarul de soldati mobilizati si victime (morti si raniti), au fost situatii in care combatantii nostri nu si-au putut folosi armele pentru ca existau pusti de un anumit calibru iar cartusele erau de calibru diferit (!).

Pur si simplu existau firme diferite prin care se derulasera importurile de armament si munitie, iar birocratia era de asa natura incit documentele de import nu ajungeau unde trebuie.

Este celebra afirmatia generalului francez Henri Berthelot, care - dupa ce a inspectat frontul - i-a spus regelui Ferdinand:"Majestate, aveti o armata minunat dezorganizata".

Mi-am adus aminte si de un articol publicat de celebrul ziarist Brunea-Fox in ziarul "Dimineata", pe la inceputul anilor '30, tot despre o maternitate.

Cazuse guvernul taranist si venisera iar liberalii la putere. Directorul respectivei maternitati fiind numit de taranisti, "trebuia" schimbat de noua stapinire. (O paranteza: va suna cunoscut?! Se intimpla acum mai bine de saptezeci de ani).

Pentru ca legal era cvasiimposibil, guvernantii trimisesera o inspectie sanitara care a decis ca spitalul nu respecta normele de igiena, asa ca i-au pus lacatul, doar-doar directorul isi da singur demisia.

Prin urmare, femeile nasteau acasa, cu moasele, ca-n Evul mediu, iar maternitatea era inchisa. Mergea si-asa…

In anii '80, pe fondul cvasidisparitiei scolilor de meserii - acum au disparut cu totul - atunci cind ti se spargea o teava sau iti cadea tavanul in cap, economia informala intra in actiune.

Sudorul devenea si instalator sau un lacatus-mecanic aparea echipat cu bidinea si var. Improvizatia devenea, incet, dar sigur, litera de lege. Cel care ieri era sofer pe rata, cum se zicea pe vremea aia, aparea brusc in postura de chelner peste o saptamina si-ti varsa supa-n poala.

Sigur ca una era sa-ti cada salata-n cap din miinile chelnerului si alta era sa-ti sara apartamentul in aer din pricina unei impovizatii la instalatia de gaz. Numai ca mentalitatea si lantul de intimplari care conduceau spre asemenea situatii era mereu si mereu acelasi.

Mereu se putea si-asa, mereu o saiba si o sirma inlocuiau reparatia corespunzatoare. Uneori se invoca si saracia, si lipsa pieselor de schimb si altele, dar deseori delasarea era chestiunea de baza.

Pe de alta parte, realizam treptat - am mai scris-o cu ani de zile in urma - ce inseamna sa ne pierdem meseriasii buni, atitia cit mai erau/mai sunt.

Nu doar medicii, nu doar profesorii, nu doar inginerii. Exodul acestora din urma abia incepe, pe masura ce Uniunea Europeana ridica restrictiile pentru Romania si Bulgaria pe piata fortei de munca.

Numai ca de doua decenii am inceput sa ne pierdem electricienii, timplarii, zidarii, istalatorii, parchetarii, etc, etc. Sigur ca din punct de vedere social/profesional, situatia acestora este mai umila decit aceea a medicilor sau a profesorilor.

Dar pentru viata noastra de zi cu zi, lipsa lor poate genera tragedii. Un sofer de autobuz neatent sau alcoolic, un instalator de la gaz care face o instalatie de tip "bomba cu ceas", un constructor care ridica o cladire fara sa respecte normele de protectie, toate acestea pot provoca tragedii incomensurabile.

Imi aduc aminte de un cutremur in Turcia, cind s-a constatat ca o multime de firme nu respectasera aceste norme, ca una era pe hirtie si alta in realitate si, prin urmare, numarul de victime a fost mult mai mare decit ar fi trebuit sa fie daca s-ar fi lucrat cu responsabilitate.

Sigur, cind se intimpla ceva de anvergura a ceea ce s-a intimplat la Giulesti, responsabilitatea imediata este a celor implicati in mod direct. Insa o natiune inteligenta transcede discutia de la cazul concret la sistem si trage concluziile de rigoare, in asa fel incit probabilitatea ca ceva similar sa se intimple sa fie minima.

Discutia publica nu ar trebui sa fie politizata - totul este imediat politizat la noi, in interesul unui partid sau al altuia, care profita in mod cinic de eveniment pentru a isi lua la suturi competitorii - ci profesionalizata.

Sistemul de mentalitati care conduce la asemenea tragedii, asa cum scriam mai sus, este unul istoric - am dat citeva exemple, mai pot da sute din ultimele decenii - si impotriva metehnelor istorice, care se solidifica intr-un pattern cultural/social, este cel mai greu de luptat.

Pentru ca aici nu mai avem de-a face cu slabiciunea unei administratii, cu prestatia unui anume partid sau coalitie de partide, avem de-a face cu insusi modul nostru de-a fi.

De la primul pina la ultimul. Un amic din Germania imi povestea ca atunci cind si-a renovat apartamentul, contractul incheiat cu firma respectiva - evident, exista un contract - prevedea si cite straturi de lac vor fi aplicate pe lemnarie.

Si ce penalizari vor fi platite de firma in cazul in care nu isi respecta conditiile asumate. Nu exista rola cu banda de scotch in buzunarul de la spate. Uneori, mentalitatile noastre produc doar nervi si ginduri de emigrare.

Insa exista situatii in care produc tragedii cumplite. Cum spunea un amic, poate ne trezim pina nu ne cade tara-n cap.

#tragedie, #giulesti, #improvizatii, #romania, #eugen ovidiu chirovici , #Editorial