Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Lectia lacomiei: usor cu Ferrari pe scari...

Lectia lacomiei: usor cu Ferrari pe scari...
Pretul lacomiei unor administratri/patroni poate fi uneori dramatic pentru milioane de oameni - este o lectie amara tot mai des intilnita in economia globala. Nici Romania nu face exceptie.


Nimic nu parea mai sigur decit o investitie girata de Enron Corporation, o companie cu sediul-mama in Houston, Texas. Abia cind sute de mii de americani au ramas cu buza umflata si auditorii au inceput sa rascoleasca prin lenjeria batrinei doamne s-a aflat de lefurile science-fiction ale executivilor, de fostele modele Playboy angajate ca asistente si de vacantele prelungite din insulele exotice.



Cu un deceniu inainte de prabusirea Enron, un baietandru angajat de Baring's - cea mai veche banca engleza - facea praf intreaga institutie "jucind" aiurea, in postura de dealer, miliarde de lire intr-o sucursala din Asia de sud-est. Un pusti de douazeci si ceva de ani a nenorocit o banca de traditie in circumstante nedeslusite pina astazi (Baring's a fost cumparata la pretul simbolic de o lira de olandezii de la ING).



La Bucuresti, fostul administrator al FNI - care a lasat cu ochii in soare circa 300.000 de romani in anul 2000 - dna.Ioana Maria Vlas, apare cu ochelari negri la tv. si delireaza despre capacitatea dlui Sorin Ovidiu Vintu de a "hipnotiza" oameni. Domnia-sa nu era decit un biet soricel cazut in puterea unei cobre.



A uitat cum cu doar citeva ore inainte sa-si ia zborul spre Israel, via Bulgaria, asigura poporul roman la postul public de televiziune (platit din taxele aceluiasi popor) ca totul e-n regula la FNI. Probabil era inca sub influenta hipnozei si a uitat sa ne spuna pina in ziua de astazi si care era salariul domniei-sale, printre altele. Poate ca suficient de mare incit sa ramina semihipnotizata pina in ziua de azi si sa aiba, prin urmare, o memorie selectiva.



Aceste drame sunt, macar partial, rezultatul lacomiei unor administratori care sunt gata sa semneze pactul cu orice diavol din lume pentru a creea actionarilor/depunatorilor/investitorilor iluzia ca sunt pe cale sa se imbogateasca si, prin urmare, sa-si mentina/justifice salariile uriase, vilele de serviciu si vacantele de vis.



Destinul marilor companii nu se mai afla de mult, de facto, in miinile actionarilor propriu-zisi (persoane, fonduri de investitii, de pensii, multinationale), ci ale condottierilor moderni ai managementului, ale atotputernicilor directori executivi care se comporta asemenea majordomilor din vremea "regilor lenesi"ai Frantei merovingiene: ei sunt, de fapt, la butoanele de comanda. Iar cind actionarii/depunatorii/investitorii realizeaza la un moment-dat ca li s-au vindut gogosi, este prea tirziu.



Si in Romania acest fenomen capata amploare, fie ca vorbim de firme autohtone, fie de sucursale ale multinationalelor (din domeniul bancar, de asigurari, de publicitate, imobiliar sau din alte domenii).



Tineri care au sarit intr-un deceniu din Oltcit in Porsche si au descoperit ca Armani nu este o marca de pasta de dinti sunt gata sa jongleze la limita cu banii altora pentru a putea merge la Paris, Londra sau Amsterdam si a prezenta board-urilor rate de profit cu doua sau chiar trei (!) cifre, in speranta unui bonus care sa le permita si un apartament pe Coasta de Azur.



Board-uri care isi pun/le pun la rindul lor prea putine intrebari de vreme ce, la rindul lor, sunt fericite ca pot creste pulsul actionarilor cind le trimit prospectele tiparite pe hirtie lucioasa.



Aceasta este una din explicatiile pentru care tara noastra are un sistem de comisioane bancare, dobinzi si tot soiul de taxe si tarife uluitor de mari comparativ cu suratele din Europa de vest, de aceea platim niste preturi nerusinate la utilitatile care au trecut din miinile statului ("prost administrator", nu-i asa?) in cele ale unor monopoluri private conduse de expati cu o cariera in declin ce trebuie relansata pe meleaguri mioritice, de aceea adaosurile la importuri de orice fel ar fi generatoare de vertijuri in orice economie normala.



Si de aceea veniturile executivilor din anumite domenii au ajuns sa fie in Romania consistent mai mari decit cele din Cehia, Ungaria sau Slovenia, state cu economii mai competitive si mai stabile. Ceea ce poate sa para un paradox - de ce o economie mai puternica nu-si permita sa asigure venituri mai mari pentru o categorie superioara de management?



Pentru ca administratorii din Romania, in multe cazuri, raporteaza venituri mult mai mari decit cei din tarile mentionate.



Si nimanui nu pare sa-i pese ca pretul platit pentru aceste raportari - care aduc automobile ultimul racnet si vile de lux pentru cei care le fac - este platit, pina la urma, de publicul larg, jecmanit in unele cazuri de parca ar fi victima unei invazii tatare. Si ca acest model are iz latino-american si este destul de departe de modelul european, unde dominanta este clasa de mijloc si nu oligarhia.



Abia recent a inceput scandalul lanturilor de hipermarketuri, producatorii acuzindu-i pe administratorii acestora de comportament abuziv fata de ei insisi si, implicit, fata de consumatori. Producatorii au uitat sa spuna cu ce marja de profit lucreaza ei fata de pretul de productie.



Dupa cum "dezvoltatorii imobiliari" uita de asemenea sa-si "anunte" clientii ca regiile lor sunt si de 400-500 la suta, mai ceva decit rata de profit a cartelurilor columbiene.



In timp, rezultatul unui asemenea comportament abuziv este saracirea celor multi - fie prin hemoragie cronica de venituri, fie prin spargerea cite unei bule care ii lasa cu buzunarele goale, adica moarte (economica) subita - si imbogatirea unei caste de smecherasi descurareti ale caror nume nici macar nu ajung sa fie cunoscute de publicul larg.



Partea si mai proasta a lucrurilor este ca institutiile din Romania par anesteziate in fata comportamentelor abuzive, mai ales din cauza unui sistem legislativ (poate voit) incoerent.



Protectia consumatorului este obligata prin statut la contemplatie, de tot comertul intern se ocupa o directie dintr-un minister, consiliul concurentei are atributiuni dramatic ingradite de lege, comisia nationala a valorilor mobiliare nu a reactionat coerent niciodata si in nici o formula, directia de supraveghere din banca centrala nu are caderea de a interveni in politica de dobinzi si comisioane a bancilor comerciale.



Mai direct spus, intre lacomia unui director executiv si consumator nu sta nici un obstacol - ultimul este prada sigura intr-un lant trofic ce seamana mai degraba cu o jungla decit cu o economie de piata. Nici o institutie nu are caderea sa sanctioneze, de pilda, reclamele mincinoase de-a dreptul, carora multi le cad prada (reclama este sufletul comertului, nu?!).



Mai intervine si spiritul de turma al consumatorului roman - indiferent ca vorbim de achizitionarea de bunuri sau de apelul la servicii - mostenit din economia de comanda, cind nu aveai de ales si cumparai cam ce gaseai.



Revenim la Enron Corporation. Firma care audita compania, Arthur Andersen, la rindul sau un "monstru sacru", a platit cu existenta comerciala lipsa de profesionalism si vigilenta. La noi nimeni nu a platit/plateste pentru nimic. Ceea ce alimenteaza dramatic continuarea abuzurilor si ascunderea putregaiurilor din cifre.



Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 7471 ori