In timp ce tu dormeai...

Prins in viltoarea unor lupte politice dimbovitene, publicul larg din Romania abia daca mai realizeaza complicatele alchimii menite sa schimbe din temelii lumea in care traim. In curind vom sti numele presedintelui Consiliului European (functie nou-nascuta de promovarea Tratatului de la Lisabona).

Mai pe scurt, Uniunea va avea un Presedinte. Va avea, de asemenea, un fel de ministru de externe al Europei. Se pare ca totusi charismaticul Tony Blair - intr-adevar, unul dintre cele mai rafinate produse ale politicii ultimelor doua decenii - va pierde cursa ale carei fire finale merg spre Luxemburg (cunoscatorii stiu de ce).

Desi nu este destul de limpede - in conformitate cu acelasi Tratat - cam ce va face acel Presedinte, concret, putem spune, insa, ca UE, in aceasta formula, va fi cu totul altceva decit "bunica" ei, Comunitatile Economice Europene, de pilda.

Ca veni vorba, "cel mai puternic om din lume" - momentan dl. Barack Obama - va avea, in sfirsit, pe ce cine sa sune din Biroul Oval pentru a vorbi cu "Europa" (un mai vechi vis american).

Complicatele invitatii la vals cu Germania, Franta sau Regatul Unit nu vor inceta iar presedintele SUA nu isi va sterge inca din agenda numerele de telefon ale presedintilor si primilor-ministri ale marilor state care formeaza nucleul de baza al constructiei europene.

Intareste relatia transatlantica Tratatul de la Lisabona? Fara indoiala ca da. Insa mai ales pentru statele mici, dialogul bilateral cu gigantul american poate fi serios "filtrat"/diminuat de birocratia de la Bruxelles/Strasbourg, inca si mai mult decit pina acum.

Federatia Rusa, pe de alta parte, isi joaca tot mai apasat si mai abil cartile, ca si China, de altfel. O deplasare a centrelor de putere economica dinspre G-8 spre G-20 (despre care scriam in urma cu un an) este deja vizibila iar acolo corul va intepreta partituri mai complicate.

Rusia se afla nu doar intr-o puternica ofensiva economica, ci si intr-una la fel de puternica in plan diplomatic. Doar ca, in spiritul care a caraterizat intotdeauna aceasta mare putere, isi calculeaza, ca la sah, jocul cu zece mutari inainte.

Vai de cei care, dintr-un motiv sau altul, se vor afla in calea "turelor"sau a "cailor" pusi in joc. Momentan - si nu doar din ratiuni energetice - toata lumea cauta o relatie privilegiata cu Ursul Levantului. China a gestionat magistral situatia economica - a demonstrat un potential urias de crestere si regenerare pe cind genunchii tuturor marilor puteri tremurau.

Poate mobiliza mult capital, are o birocratie unitara si un soft care s-a perfectionat mult in ultimele decenii. Asa cum mai scris aici, nu sunt un admirator al acestui model, care isi contine inca multe slabiciuni interne in plan social si financiar.

Dar puterea Chinei creste si odata cu puterea ei, se resteaza si sistemul global de interese (a se vedea recenta interventie financiara pe continentul african).

Actuala criza economica - insist ca episodul declansat in 2008 nu a fost decit unul dintr-o succesiune de crize care isi au debutul in 1993-1994 - va lasa in urma nu doar victime singerind in ringurile bursiere, ci si intelegerea faptului ca economia globala are nevoie de reguli noi de joc.

Ca sa simplificam, ca "asa nu va mai merge". Finantele internationale au trecut aproape milimetric pe linga riscul unei catastrofe de proportii inimaginabile iar publicul a trebuit, pina la urma, sa plateasca mii de miliarde de dolari pentru ca sistemul sa nu intre in colaps.

Dar depasirea crizei nu inseamna revenirea la starea care, de facto, a condus la declansarea ei. Nevoile unor reglementari mai serioase a pietelor - fara a cadea in capcana hieperreglementarilor - sunt cea mai serioasa provocare pentru anii care vor veni.

Criza pensiilor (ca urmare a imbatrinirii populatiei, mai ales in Europa), a hranei sau a energiei nu sunt scenarii pentru cercetatori care rod capetele creioanelor prin cabinetele unor universitati in lipsa altor preocupari.

Sunt realitati crude ale unei lumi - ne referim la Occident - care s-a obisnuit cu ideea ca burta plina si plata facturilor sunt privilegii de la sine intelese daca ai norocul sa te nasti in tara potrivita. Cum va reactiona acest public atunci cind va constata ca aceste "privilegii" se risipesc pentru un semnificativ procent din populatie?

Unii observatori prevad cele mai negre scenarii - anarhie, confruntari, disolutia autoritatii, conflicte interconfesionale. Oricum, perioada va fi una complicata (si) din acest punct de vedere. Sunt lucruri - nu singurele - care schimba din temelii lumea in care traim si tot mai mult secolul al XX-lea devine efectiv istorie.

Unde va fi Romania in aceasta noua realitate care prinde contur pe zi ce trece, sub ochii nostri?

Cine sunt/vor fi "ginditorii" care vad mai departe de un an sau doi, dincolo de lentila strimba a logicii electorale si/sau economice, care este/va fi proiectul nostru de societate dincolo de "simpla" apartenenta la spatiul european comunitar si la garantiile de securitate oferite de NATO?

Intrebari aproape caraghioase in zgomotul si furia unei lupte care ne secatuieste toate energiile si ne determina sa traim intr-un perpetuu prezent efemer, fara a ne mai gindi viitorul.