Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Criza economica si capcanele pentru directori

Criza economica si capcanele pentru directori
Sub presiunea crizei economice - asa cum s-a intimplat si in 29, 86 sau 94 - managerii companiilor sunt tentati sa ia masuri-standard, aparent logice, dar ale caror efecte perverse sunt devastatoare in timp; uneori mai devastatoare decit insasi criza.

Numeroasele zone de tubulenta pe care economia globala le-a travesat in ultimele trei decenii - nu de amploarea celei de acum, e drept - si reactiile/solutiile manageriale gasite atunci de directori, ne permit sa tragem citeva concluzii vizavi de cele mai frecvente erori comise de un executiv disperat sa demonstreze actionarilor ca timona companiilor se afla pe miini bune.



O consecinta intilnita mereu a crizelor este diminuarea vinzarilor, de la automobile la servicii turistice (poate bunurile de uz curent  - alimente, imbracaminte - fac exceptie). Reactia managerilor companiilor care produc acele bunuri si servicii atinse de flagelul scaderii cererii solvabile de consum este CONCEDIEREA PERSONALULUI, intr-o proportie mai mare sau mai mica.



Asa s-a intimplat, de pilda, la Daimler AG in 1994. Cele mai multe concedieri au fost amiabile/negociate - s-au oferit citeva salarii celor dispusi sa plece. In anii urmatori s-au tras concluziile. In primul rind, au plecat cei mai buni, care stiau ca au sanse mai mari sa-si gaseasca un loc de munca repede in alta parte.



Asa s-a pierdut o expertiza umana care s-a dovedit greu sau aproape imposibil de inlocuit pe termen scurt, chiar cind lucrurile au inceput sa mearga bine. In al doilea rind, cind s-au facut socotelile cu picioarele in apa rece, s-a constatat ca banii pentru disponibilizati ar fi putut fi folositi mult mai inteligent pentru SALVAREA locurilor de munca, nu pentru DESFIINTAREA  acestora.



Sigur, sunt situatii care impun in mod obiectiv concedieri. Dar aplicarea pripita a unei asemenea masuri doar pentru a face o economie - uneori aparenta - pe termen scurt si a raporta actionarilor o scadere a cheltuielilor este des intilnita in perioadele de criza. Forta de munca bine calificata este pretioasa pentru o companie (in recesiune sau in vremuri normale), este un capital pe care compania trebuie sa lupte pentru a-l pastra.



O alta tentatie este aceea de a abandona proiectele de cercetare/dezvoltare, de noi achizitii sau de introducere a unor noi modele, etc. Mai direct spus, primul impuls - cel mai des intilnit in deciziile board-urilor - este acela de a "INGHETA" ACTIVITATEA ECONOMICA in asteptarea "primaverii" postcriza.



O companie este o entitate vie si, ca orice entitate vie, ea nu poate fi "inghetata" - activitatea ei creste sau scade, adica evolueaza sau involueaza. Tocmai in vremuri de criza, cind concurenta devine mai dura ca niciodata, mobilizarea creativitatii si atragerea unui segment de consumatori mai subtiat trebuie sa fie o miza a oricarei echipe de conducere si nu "spargerea" unor colective de cercetarea sau abandonarea unor proiecte a caror oportunitate s-ar putea ca ulterior sa nu mai fie aceeasi.



O intreprindere - mai ales una de marime mijlocie sau mare - este asemenea unei nave: directia ei nu va putea fi schimbata foarte usor, de la o zi la alta (are o puternica inertie) iar daca managerii au apucat, sub stressul crizei, sa aleaga o directie gresita, consecintele neplacute se vor inregistra pe termen lung.



In fine, de multe ori vedem ceea ce poate fi sintetizat printr-o zicala romaneasca, "te ieftinesti la faina si te scumpesti la tarite". Cind James "Jim" Toolberg a preluat in 2001 cirma unei K&C Inc. in vrie, a inceput prin a taia anapoda cheltuielile pentru consumabile (foi de scris, tonner, cafea, etc), deplasari si automobile, declarind ca vrea sa faca economii si ca a sosit vremea austeritatii, asemenea unui pastor din secolul trecut.



Sumele "salvate" au fost minime si nu au contribuit cu nimic la redresarea situatiei financiare, in schimb multi oameni buni au plecat, enervati de atmosfera caracterizata drept "paranoica" de un vicepresedinte, iar compania s-a scufundat definitiv doi ani mai tirziu. Nici un pompierism de felul acesta - care poate suna placut in urechile actionarilor - nu inlocuieste, insa, un plan valabil de relansare economica.



Acesti manageri sunt, de fapt, in situatia unui capitan de vas care in plina furtuna - cind mobilizarea echipajului si unitatea acestuia este cruciala - se apuca sa diminueaza ratiile de hrana si sa concedieze marinari.



In ultimul an lumea intrega a ascultat declaratiile guvernantilor de la DC, Paris, Londra sau Berlin sau a sefilor bancilor centrale. Evident, masurile pe care acestia le-au adoptat sunt foarte importante. Este pe undeva necesar sa diminunezi taxele in conditiile scaderii vinzarilor, pentru a lasa la consumatori un surplus de bani (atunci cind nu exista riscuri inflationiste).



Poti imprumuta institutiile financiare pentru a stinge un incendiu care altminteri ar mistui si economiile populatiei, si orice sansa de redresare pe termen scurt si mediu.



Insa din momentul transformarii crizei financiare intr-una economica, trebuie sa intre in scena si alti actori, de prestatia carora depinde evolutia lucrurilor cel putin la fel de consistent ca de aceea a decidentilor politici - managerii, executivii companiilor. Iar conditiile de criza sunt cele in care adevarata valoare a clasei manageriale se vede mai clar ca niciodata.



Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 6934 ori