Al treilea cavaler al Apocalipsei

Joi, 24 Martie 2011, ora 23:28
7726 citiri
Al treilea cavaler al Apocalipsei

Au trecut doua secole de cind profesorul britanic Thomas Malthus isi facea cunoscuta celebra sa teorie cu privire la raportul intre cresterea populatiei si capacitatea cultivarii/producerii hranei. In anii care vin, hrana poate (re)deveni principala provocare la adresa dezvoltarii umane, chiar si in cele mai avansate tari.

De la vinatorul-culegator al preistoriei la cercetatorul stiintific de astazi, activitatea umana a cunoscut schimbari spectaculoase. Insa doua realitati nu s-au modificat niciodata.

Prima: dezvoltarea inegala a diferitelor populatii/natiuni/continente.

Doi: setul de nevoi primare al fiintei umane (hrana, adapost, securitate fizica, etc). Milenii si zeci de milenii activitatea de producere a hranei a reprezentat principala activitate a 99,999% dintre indivizi.

Acest procent a ramas mereu cvasiconstant de-a lungul istoriei umanitatii, indiferent ca vorbim de preistorie, de antichitate si Evul mediu (agricultura a devenit atunci principala indeletnicire umana) sau chiar de epoca industriala.

Daca ne-am urca intr-o masina a timpului si am merge inapoi cu doar un secol, in cele mai bogate economii ale lumii la acea ora - Imperiul Britanic, Republica Franceza sau SUA, de exemplu - procentul celor care mincau constant pe saturate in aceste tari nu trecea de 10-20 la suta.

In zonele mai sarace ale Globului, acest procent, in acea epoca, nu trecea de 0,01 la suta.

Uluitoarea dezvoltare de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial macar a unei parti a lumii - SUA, vestul si centrul Europei, o parte a Asiei, o mica parte a Americii latine - a nascut ideea unui soi de "reteta a fericirii".

Poate ca inca realizam prea putin cit de unica in istorie a fost perioada post WW ll.

Nu a existat un conflict militar de proportii, nici un fel epidemie nu a ucis un numar insemnat de oameni in nici o parte a planetei, stiinta a acumulat in aceste sase-sapte decenii circa 80 la suta din totalul cunostintelor sale, in toate domeniile.

In urma cu doua sute de ani oamenii se deplasau cu postalionul, iar traversarea Atlanticului dura citeva saptamini.

In urma cu sasezeci de ani doar, o pneumonie era mortala.

Astazi sistemele medicale performante depisteaza in timp util si vindeca circa 80 la suta dintre cancere. Toata aceasta "explozie tehnologica" - asemanatoare poate cu "explozia simbolica" a secolului al lV-lea i.C. - ne-a facut prea des sa uitam cel putin doua lucruri.

Ma refer mai ales la lumea occidentala sau la acea lume care, dincolo de asezarea ei geografica, este situata in acea geografie virtuala prin setul principial pe care il imbratiseaza.

Unul dintre lucrurile pe care noi le-am uitat este acela ca poti trai fara Ipad, tv, automobile, etc, etc, dar nu poti trai fara apa si hrana. Un adevar simplu, pe care miliarde de traitori pe aceasta planeta (inca) il simt zilnic pe propria lor piele.

Al doilea este acela ca hrana nu apare prin miracole si nu este o resursa nesfirsita. Ca orice resursa, hrana este finita. Aurul, argintul sau pietrele pretioase au fost mereu obiecte destinate tezaurizarii pentru ca se pornea de la premiza - corecta - a raritatii lor.

Cind Imperiul spaniol a exploatat prea mult argint in coloniile sud-americane, pretul acestuia s-a prabusit in Europa, provocind prima criza financiara de proportii din istorie.

Macar pentru fericitii traitori ai Europei de vest sau Americii, hrana aparea ca printr-un perpetuu miracol in galantarele magazinelor, la preturi mici. Un locuitor al Frantei, de pilda, cheltuia in anii '30 pe cosul zilnic undeva cam 90 la suta din venitul sau lunar.

In anii '80-'90, acest procent scazuse deja la sub 20 la suta. Este (si) reversibil acest fenomen? Evolutiilor ultimilor ani arata ca da.

Pe de-o parte, ascensiunea Chinei, Indiei sau a "jaguarilor" Americii latine inseamna - printre altele, fireste - ca sute de milioane de oameni care inainte nu consumau mai nimic, astazi consuma la fel sau aproape la fel de mult ca un occidental.

Nu ne referim doar la limuzinele Mercedes - China bate deja Europa la acest capitol, oricum - dar mai ales la hrana.

Aceasta crestere exploziva a cererii de consum a "presat" tot mai mult asupra unor resurse agricole relativ constante, ba mai mult, uneori "atacate" de modificarile climaterice tot mai dramatice.

Pe de alta parte, asteptarile anilor '60, de producere a hranei ba din alge marine, ba prin miracole ale ingineriei genetice nu s-au adeverit decit partial si cu niste costuri uriase asupra sanatatii consumatorilor, pe care abia acum incepem sa le realizam la justa dimensiune.

Aparitia spectrului foametei - simbolizat in cel de-al treilea cavaler al Apocalipsei Sfintului Ioan, intruchipare a uneia dintre cele mai vechi si mai perene spaime umane - se poate dovedi la fel de periculoasa ca un meteorit venit din spatiu.

Unii istorici sustin ca Europa a mai trecut printr-o asemenea perioada in epoca de mijloc a Evului mediu, la doua secole dupa Marea Epidemie de Ciuma (secolul al XlV-lea).

Atunci o "mica glaciatiune" a distrus sau a imputinat mai bine de doua decenii recoltele agricole.

In acea perioada s-a declansat "vinatoarea de vrajitoare", ca reactie datorata mai mult superstitiilor populare decit politicii bisericii (Inchizitia, "Sfintul Oficiu", functiona deja de patru sute de ani si, cu exceptia Spaniei in timpul lui Torquemada, nu se remarcase prin cruzime si/sau reactii irationale).

Aproape tot "suflul" Renasterii a fost abandonat atunci si abia in secolul al XVlll-lea, prin Iluminism, aceasta paradigma de dezvoltare a fost reluata.

Scumpirea hranei, asa cum am mai scris, arunca un procent semnificativ al clasei de mijloc - zona inferioara a acesteia - in bratele saraciei, scumpind exact cosul zilnic.

Un asemenea impact este nimicitor din punct de vedere social si politic mai ales in tari care, de doua-trei generatii, foametea practic a fost eradicate.

Cine vor fi noile "vrajitoare" ale spaimelor populare, ramine de vazut. Politicienii, indiferent de culoarea lor doctrinara, pot fi printre primele victime, oricum, fiind socotiti responsabili.

"Strainii", de asemenea, vor reprezenta o categorie sociala tot mai vulnerabila.

Avind in vedere cele de mai sus, in final vreau sa subliniez un lucru. Aceste evolutii nu sunt noi, doar s-au accelerat in ultimii ani.

Dar inca de la jumatatea anilor '90 studiile demonstrau aceste trendurile ale preturilor la alimente.

Cu un urias potential agrar, Romania a ajuns astazi sa importe mai bine de jumatate din necesarul ei de hrana, dupa doua decenii de "tranzitie" sau cum vreti sa numiti ceea ce am trait in ultimii douazeci de ani.

Daca hrana devenea o problema, Romania ar fi putut pe de-o parte sa fie ferita de aceasta criza datorita potentialului intern, pe de-o parte, si s-ar fi creat uriase oportunitati de export, pe de alta parte.

Repet, acest lucruri s-au stiut si nu s-a facut mai nimic, agricultura romaneasca regresind treptat, in cea mai mare parte a ei, spre una de subzistenta, aproape medivala. Asadar, nu am facut decit sa nastem o vulnerabilitate in plus, fata de cele pe care le aveam oricum prin limitele geografiei.

In ultimii ani, ne incapatinam parca sa ratam si sansa absorbtiei fondurilor de aderare ce stau la dispozitia noastra in visteria UE si care, corect si onest folosite, pot schimba fata agriculturii romanesti. Hrana, cred eu, va deveni in anii urmatori tot mai mult o chestiune de siguranta nationala, alaturi de chestiunea energetica.

Aceste doua chestiuni, macar, trebuie tratate cu mult mai multa atentie decit au fost tratate pina acum.

Resetarea/reabilitarea unui sistem cum este cel agricol dureaza ani si zeci de ani. Si nu trebuie facut cu apa la nari, atunci cind va fi prea tirziu.

Un roman mediu fara limuzina sau vila cu doua etaje este un lucru natural, avind in vedere nivelul veniturilor si capacitatea economiei nationale la aceasta ora.

Un roman flamind este insa un nonsens intr-o tara ca a noastra, care are capacitatea macar virtuala de a hrani o populatie de patru ori mai numeroasa decit aceea actuala a Romaniei.

Poate ca nimic nu simbolizeaza mai clar si mai dureros imaginea bilbiielilor si gafelor ultimelor doua decenii decit imaginea unei tarabe de piata la care se vind cartofi mai scumpi decit fructele exotice.

#apocalipsa, #criza alimentelor, #eugen ovidiu chirovici, #hrana, #mancare, #pret alimente, #agricultura , #Editorial