Terorismul international

Joi, 13 August 2009, ora 10:40
6693 citiri
Terorismul international

In zilele din a doua jumatate a lunii septembrie a anului 2001, cand America incerca sa se dezmeticeasca din socul celui mai dramatic atac de pe teritoriul sau din istorie, reprezentantii administratiei Bush, in frunte cu "cel mai puternic om din lume" - presedintele insusi - s-au vadit a avea o adevarata problema cand au incercat sa localizeze GEOGRAFIC inamicul care lovise SUA in inima.

Numele lui Ben Laden a fost folosit cvasimediat, alaturi de cel al organizatiei pe care o conducea, Al Qaida. L-a folosit deja George W. Bush in discursul televizat din seara de 11 septembrie, cand s-a adresat natiunii din Biroul Oval si a asigurat-o ca toti cei implicati vor fi strasnic pedepsiti. In discursuri a aparut apoi cuvantul "Afganistan" - deja o entitate geografica, statala.

Regimul "taliban" al mujahedinilor in randul carora luptase si Ben Laden in anii razboiului cu URSS (cu un decisiv sprijin militar si logistic american) sprijinea "celulele" Al Qaida.

Numai ca rapoartele CIA si ale altor servicii de informatii indicau clar prezenta acestei organizatii in cel putin alte treizeci de state de pe glob, imprastiate pe trei continente. Ben Laden fusese cosmarul administratiei Clinton, cand lovise mai multe tinte din afara teritoriului SUA (nava USS Cole, ambasadele din Tanzania si Kenya).

Atunci o operatiune de extragere a teroristului numarul unu din Afganistan fusese socotita prea riscanta si cel mai probabil sortita esecului. A fost mentionat apoi si Pakistanul, tara care, datorita conflictului sau cu India, dispunea/dispune de un arsenal redutabil si era socotita - pana la 9/11 - cea mai preocupanta chestiune a regiunii.

La scolile sunnite de acolo se formasera multi dintre combatantii care se aflau acum in regimentele lui Ben Laden. Cu ajutorul CIA, Liga Nordului din Afganistan a alungat regimul taliban, iar aceasta tara si-a inceput tragica existenta a razboiului civil.

Campiile de mac au transformat Afganistanul intr-unul dintre marii furnizori de opiacee de pe piata internationala a narcoticelor. Dar tot nu era clar cine lupta cu cine. Pe de-o parte SUA - dar care se revendica de la o cauza care-i transcede frontierele: apararea valorilor democratiei in fata provocarii teroriste - pe de alta parte o organizatie terorista (Al-Qaida) care, la randul sau, nu are o cauza "nationala", precum organizatiile palestiniene, de pilda, sau IRA, ci pomeneste, in retorica sa catre publicul larg, de "cruciatii occidentali", facand trimitere la o terminologie specifica Evului Mediu timpuriu.

Washingtonul a scos atunci din palarie Irakul lui Saddam Hussein, iar agentiile de informatii si Pentagonul s-au dat de-a berbeleacul pentru a le furniza lui Bush jr., Rumsfeld si Powell argumentele atacului impotriva acestei tari.

Hussein nu doar sprijinea Al-Qaida - inamicul numarul unu al lumii occidentale - ci incearca sa se inarmeze nuclear si detinea un impresionant arsenal de arme chimice inspaimantatoare.

Astazi stim ca "dovezile" erau cvasiinexistente, ca administratia Bush jr. le-a obtinut cu un ajutor "prietenesc" al Marii Britanii - charismaticul Tony Blair a platit pana la urma cu cariera politica suportul oferit SUA in aceasta chestiune - si ca s-a ajuns pana la deconspirarea unui agent CIA - Valerie Plame - chiar de catre cercul intim al presedintelului tarii.

Dincolo de detaliile sordide care au insotit justificarea atacarii Irakului, Al-Qaida vine sa demonstreze o mutatie importanta pe care terorismul international - si internationalist! - a suferit-o odata cu intrarea in scena a lui Ben Laden.

Terorismul a insotit istoria umanitatii, asa cum scriam intr-un capitol anterior, de la zelotii evrei la asasinii ismaeliti ai Batranului din Munte. El a fost oarecum potentat incepand cu anii '50 de mitologia rezistentei antinaziste in Europa, cand mii si zeci de mii de civili au devenit luptatori impotriva armatei de ocupatie germane.

Popcultura i-a transformat pe toti acestia in eroi pentru uzul maselor si a inoculat ideea - oarecum total improprie lumii civilizate pana atunci - ca a pune o bomba sau a reteza un gatlej de "inamic" poate fi un act patriotic si pe deplin acceptabil social.

Asta facea ca luptatorii din IRA (66), cei din ETA (67), "barbosii" marxisti ai Brigazilor Rosii din Italia sau carliontatii din OEP sa se autointituleze cu seninatate "luptatori pentru libertate". Pana la urma, ce era, conform definitiei juridice international acceptate, un Ernesto "Che" Guervara, care incerca sa dinamiteze Bolivia si sa "exporte" revolutia cubaneza?!

Un "luptator pentru libertate" sau un terorist? Departamentul de Stat l-a incadrat fara ezitare in cea de-a doua categorie si un comando l-a impuscat in Bolivia dupa o indelungata haituire. Urmarea?

Chipul martirului a aparut pe milioane de tricouri in nefericita America Latina si in Europa, afise cu portretul sau au aparut pe strazile Parisului rasculat in '68: se nascuse un martir al marxismului, in conditiile in care era limpede ca un Stalin sau Buharin nu puteau aspira la acest statut. Insa era limpede ce dorea OEP, de pilda.

Era clar ce doreau luptatorii basci, era la fel de clar ce doreau irlandezii din IRA. In al doilea rand, terorismul nu era net arondat unei anumite confesiuni: irlandezii erau catolici (la fel bascii), marxistii din Brigazile Rosii sau Fractiunea Armata Rosie din Germania erau atei de extractie comunista, OEP nu facea caz de vreo fervoare religioasa si nu folosea argumente confesionale.

Ceea ce mai tarziu avea sa fie numit in terminologia politica drept "fundametalism islamic" se manifesta intr-un teritoriu confesional relativ restrans la Komeyni si acolitii acestuia din Iranul antimonarhic, care va prelua puterea la Teheran la finele anilor '70 pe fondul unei revolte populare ample.

Apoi Iranul va intra in razboi cu regimul LAIC al lui Saddam Hussein, care se revendica mai degraba de la nationalismul panarab decat de la Islam, desi folosea cumpatat si argumentul religios al sunnei, un razboi istovitor si costisitor sfarsit fara rezultate concludente (fiecare parte va revendica victoria).

Terorismul nu este, asadar un "jucator singuratic", de vreme ce organizatiile sale se inscriu mai degraba in logica revendicarilor politico-teritoriale, au agende clare si se aliniaza dupa logica Razboiului Rece, cochetand cu sprijinul mai mult sau mai putin consistent al Moscovei.

Cine este Ben Laden, ce reprezinta Al-Qaida si de ce a decis aceasta organizatie sa loveasca America si aliatii fideli ai acesteia? Raspunsurile devin extrem de complicate si asta s-a vazut in luarile publice de pozitie ale administratiei americane, care a trebuit sa-si inventeze din mers o noua terminologie politica, militara si informationala.

Ben Laden este un produs mult mai sofisticat decat liderii organizatiilor arabe/musulmane care, intr-un fel, l-au precedat si i-au pregatit terenul. El este capabil sa nasca o adevarata mitologie fondatoare. Ben Laden nu este un marginal, asa cum era, de pilda, Ernesto Guevara.

Este un individ care provine din "aristocratia" saudita, scolit in Occident, cult si foarte bogat. El si-a abandonat traiul stralucitor pentru a se dedica luptei impotriva "necredinciosilor comunisti" din armata URSS care invadase Afganistanul la finele anilor '70.

Este un sacrificiu aproape simbolic, foarte pe placul fanaticilor religiosi. Ben Laden se adreseaza publicului larg inregistrandu-se pe casete video intr-un decor la fel de simbolic, care merita studiat de specialistii in marketing politic.

Decorul este desertic si stancos, cu trimitere clara la vremurile de inceput ale Profetului. Hainele lui sunt modeste, ba chiar saracacioase: un soi de pastor iluminat in izmene, sfidand cea mai mare putere a lumii - oare nu aceasta este sentimentul lumii sarace in fata opulentei americane?

Adresarile sunt impanate de o frazeologie religioasa de cel mai inalt nivel, inexistenta in discursul si adresarile organizatiilor teroriste (inclusiv musulmane) de pana la el: in cateva minute, numele lui Allah este invocat de zeci de ori. El nu vorbeste "doar" de America, ca stat-natiune: el vorbeste de "cruciati", de "necredinciosi", de "invadatori", cu trimitere la o geografie incerta, prenationala, medievala.

Daca faci abstractie de faptul ca privesti toate acestea de pe o canapea in fata unui aparat video VHS sau a unui modern DVD, poti sa crezi ca totul se petrece in 1099, cand cruciatii condusi de Godffroi de Bouillon si Raymond de Saint-Gilles luau cu asalt Ierusalimul in cadrul primei cruciade.

Se confunda Al-Qaida cu liderul sau si principalul sponsor financiar, Ossama Ben Laden? Pana la un punct, probabil ca da, sau se confunda la inceputul formarii acestei grupari.

Dupa 9/11 era deja clar ca simpla disparitie a lui Ben Laden - cu riscul de a naste un nou martir in cazul in care era pur si simplu ucis - nu va pune capat nici existentei Al-Qaida, in particular, nici a chestiunii noului tip de inamic, in general.

Nici secta religioasa, nici grupare paramilitara, nici organizatie politica, Al-Qaida este insa putin din toate acestea laolalta, intr-o forma nemaiintalnita in epoca moderna, dar specifica, de asemenea, lumii feudale.

Este un soi de secta/societate secreta, care isi racoleaza membri din toate clasele sociale, ii prepara psihic si fizic pentru misiuni specifice si cultiva fanatismul maxim printre acestia, folosind mai ales argumente religioase.

Este o grupare paramilitara prin tintele pe care si le alege si prin mijloacele prin care isi pune in aplicare comandamentele. In ultima instanta, este o organizatie politica, dezvoltand o paradoctrina centrata pe anticrestinism, apologia Islamului si antioccidentalism (SUA fiind privite doar ca liderul "occidentului cruciat").

Ce doreste Al-Qaida? Pur si simplu pedepsirea Americii - in ansamblul sau - a aliatilor acesteia si a regimurilor orientale care dau dovada de prea multa cooperare in raport cu Statele Unite.

Ben Laden sugereaza ca sfarsitul "conflictului" va veni doar atunci cand o America in mizerie se va cai si se va enclaviza pe propriul continent, in vreme ce flamura verde a Profetului va flutura triumfatoare asupra lumii intregi.

Orice student la istorie recunoaste vechea voce a jihadului din vremea in care invatatii arabi deplangeau decaderea unui califat ajuns la cheremul "celtilor" din Occidentul crestin si asteptau izbavirea printr-un lider salvator (Salah-al-Dhin - Saladin - avea sa fie unul dintre acesti lideri razboinici care vor sfarsi in 1291 prin a-i alunga complet pe cruciati din Orient).

Al-Qaida nu negociaza, nu da ultimaturi, precum "bunii" precursori palestinieni din anii '60-'70: Al-Qaida pedepseste, loveste, distruge. Organizatia nu cere nimic: ea chinuie Occidentul pentru simplul fapt ca acesta exista.

Iar Occidentul - in frunte cu America - va fi obligat sa se considere intr-un soi de razboi atata vreme cat Al-Qaida va exista. Este terorismul, in aceste conditii, un "jucator singuratic" pe scena puterii? Da, pentru ca el a ajuns sa cumuleze, simultan, toate cele trei forme de putere in doze semnificative.

Nu doar Al-Qaida - dar in special Al-Qaida - dispune de foarte multi bani. Nu se cunoaste exact rodul financiar al campiilor de mac din Afganistan, insa este cert ca inseamna un adevarat fluviu de bani in conturile talibanilor, iar o parte finanteaza direct terorismul.

O puzderie de companii mai mari sau mai mici, sub varii acoperiri, formeaza o retea comerciala care acopera globul. Teroristii sunt implicati in traficul international de arme, in spalarea banilor murdari proveniti din droguri si sunt un dealer important pe piata narcoticelor.

Exact cum spunea amar un functionar CIA in anul 2002: "Pentru ei, este limpede, banii nu reprezinta nici cea mai mica problema. Au cati le trebuie si cand le trebuie.

" Daca raportam forta paramilitara a Al-Qaida la US Forces sau SAS-ul britanic, militantii ultraradicali musulmani par derizorii. Asta daca judecam in logica conflictului conventional, in care doua armate - fiecare sub stindardul sau - se infrunta pe un camp de batalie aflat pe uscat, in aer sau pe apa.

Teroristilor insa nu le trece prin minte sa duca o asemenea batalie: datorita lor am intrat, in semantica militara, in epoca conflictului neconventional, atipic, etc. Nici flota de submarine inarmate nuclear, nici cea mai puternica aviatie de razboi din lume si nici trupele de comando pe care le vedem la televizor nu au putut apara SUA de 9/11.

Nici vreun James Bond 007 nu s-a ivit din insulele exotice unde-si facea pesemne veacul pentru a salva capitala britanica de bombele puse in trenul subteran si in autobuze. Nici macar spaniolii, imbatraniti in lupta cu separatistii basci din ETA si unsi cu toate alifiile nu au reusit sa dejoace planul vizand aruncarea in aer a unor trenuri de calatori la Madrid.

De fiecare data teroristii au lovit crunt, au lovit unde au dorit si au dat cu tifla militarilor din taberele adverse. Nici macar celebrul Carlos "Sacalul" (68) - cu un puternic spirijin la vremea respectiva din URSS si de la unii sateliti ai acesteia - nu putea macar visa la lovituri de o asemenea anvergura si cu urmari tragice de o asemenea amploare.

Natiunile s-au razboit intre ele timp de sute de ani si au dezvoltat dispozitive militare ucigatoare menite unor asemenea tipuri de conflicte. Incepand cu intrarea in istorie a arsenalului nuclear si a dezvoltarii de tip science-fiction chiar a armamentului conventional, pare putin probabil sa asistam la emotionante declaratii de razboi, trenuri cu soldati plecand din gari ticsite de iubite care flutura inlacrimate batiste colorate.

Dar se pare ca nimeni si nimic nu te poate apara, la o adica, de un inamic hotarat sa puna bombe unde nici nu te gandesti si sa foloseasca in masa combatanti sinucigasi. Al-Qaida si organizatii asemenea ei sunt prezente militare care pot pune in dificultate state intregi.

Ben Laden pare si figura charismatica a liderului religios ascetic si gata de sacrificiu, cu barba lunga si ochi arzatori: el se erijeaza de la forta simbolica inspaimantatoare a unei anume interpretari a Coranului, acel mesaj primar care i-a facut pe beduinii contemporani Profetului si pe cei ai generatiei care i-a urmat sa cucereasca tot nordul Africii, sa debarce in Spania si sa ameninte pentru prima oara intreaga Europa.

El opune credinta oarba, pana la sacrificiu personal, unui Occident pe care-l prezinta drept decazut, incapabil de credinta adevarata in Dumnezeu si robit de lacomia pentru bani. Mesajul lui Ben Laden, citit corect, poate insemna un apel la bunul musulman sarac de a nu se lasa momit de viteii de aur ai Vestului, pierzandu-si sufletul si viata vesnica - el este oricum superior creaturilor degenerate care populeaza zgarie-norii din America si-si vand fiinta pentru un pumn de parale.

Nu intamplator discursurile lui Bush jr. au inceput sa fie impanzite de aluzii sau directe trimiteri religioase, cu iz mesianic. Unei puteri simbolice de extractie religioasa si care foloseste o asemenea terminologie ii opui cu dificultate o retorica seaca despre drepturile omului si valorile democratiei.

O credinta religioasa nu poate fi combatuta cu o ideologie: comunistii au lasat bisericile din Polonia, dupa patru decenii, mai pline decat erau inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Nu poti sa discuti cu argumente carteziene cu un interlocutor care foloseste dogmatica tomista, de pilda. Cele doua softuri sunt incompatibile, nu se "recunosc" intre ele si, prin urmare, nu pot face transfer de date. Ben Laden este - sau vrea sa fie - pentru lumea musulmana sarmana o combinatie suis-generis de Che Guevara si Saladin.

Aici trebuie cautata si influenta pe arena mondiala a caderii comunismului - cu exceptia Chinei, dar China nu si-a asumat niciodata un rol internationalist - si, deci, debusolarea celor pe care "Internationala" ii numea "oropsitii sortii". Anticapitalismul nu mai este astazi o ideologie, este mai degraba un sentiment.

Cei care nutresc acest sentiment pot adera fie la puzderia de miscari antiglobaliste, dar care par a inflori mai degraba in Occident decat in Orient, fie sa apeleze la stindardul religios - zonele islamiste. Ben Laden se doreste apostolul unei lumi in care America trufasa va fi umilita si distrusa - o binemeritata revansa pentru intinsele zone de pe glob sortite mizeriei.

Tot asa cum in zorii reformei lui Martin Luther "noua credinta" propovaduita de acesta si de adeptii lui a fost imbratisata initial doar de clasele inferioare - locuitorii burgurilor, negustorii si meseriasii antiaristocrati si antipapistasi in egala masura (revolta fiind, de fapt, impotriva privilegilor, justificate inclusiv cu argumente teologice) - fundamentalismul islamic nu se adreseaza invingatorilor din sistemul capitalist, ci saracimii.

Sa ne aducem aminte ca o parte a populatiei de origine africana din SUA a vazut in Islam un vehicul emancipator si un mijloc de lupta impotriva unui establishment socotit nedrept. Terorismul a ajuns sa impuna directii si sa remodeleze legislatii, sa reformuleze bugete de stat si sa infricoseze. El este un jucator de putere. 

#chirovici, #puterea , #Cartea Puterea