OPPO pregătește lansarea globală a modelului Find X8 Ultra. Cu ce specificații vine

Sambata, 08 Iunie 2024, ora 06:35
627 citiri
OPPO pregătește lansarea globală a modelului Find X8 Ultra. Cu ce specificații vine
FOTO GSMArena

Deși OPPO Find X7 Ultra a fost lăudat pentru calitățile sale foto, acesta nu a fost lansat decât pe piețele asiatice. Totuși, OPPO pare să fi luat notă de reacțiile pozitive și se pregătește să lanseze succesorul său, OPPO Find X8 Ultra, pe piețele globale.

Informația provine de pe contul Digital Chat Station, care susține că Find X8 Ultra va avea o configurație de patru camere foto, similară cu predecesorul Find X7 Ultra, dar mult îmbunătățită.

Specificațiile OPPO Find X8 Ultra

OPPO Find X8 Ultra ar putea fi primul telefon flagship echipat cu două camere periscope. Una dintre aceste camere va folosi senzorul Sony IMX858 și va avea un zoom optic de 6x. Configurația celei de-a doua camere periscope nu este complet cunoscută, dar se afirmă că toate cele patru camere ale noului flagship OPPO vor avea o rezoluție de 50MP.

Există șanse ca una dintre camerele periscope să ofere un zoom optic intermediar de 3x, pentru a asigura o tranziție lină între zoom minim și maxim, fără pierderi de claritate. Zoomul optic de 10x ar putea fi realizat cu ajutorul AI și prin decuparea porțiunii centrale a senzorului optic, similar cu metoda utilizată de Galaxy S24 Ultra.

Este posibil ca rezoluția de 50MP să fie doar cea afișată la vedere, iar camera principală să fie echipată cu un senzor de 200MP, optim pentru procesare asistată de AI. De asemenea, a doua cameră periscope ar putea folosi același senzor de 200MP, similar cu rivalul vivo X100 Ultra, care oferă un zoom optic de 3.7X.

Find X7 Ultra utilizează senzorul Sony IMX858 de 50MP pentru una dintre camerele periscope, având un zoom optic de 6x. A doua cameră telephoto folosește același senzor IMX858, dar cu un zoom optic de 3x. Camera principală beneficiază de senzorul Sony LYT-900. Partea optică și software-ul sunt optimizate în colaborare cu specialiștii de la Hasselblad, pentru a obține fotografii cu un nivel de expunere și culoare similar camerelor foto Hasselblad.

...citeste mai departe despre "OPPO pregătește lansarea globală a modelului Find X8 Ultra. Cu ce specificații vine" pe Ziare.com

#Oppo, #smartphone, #camera foto smartphone , #Stiri Internet

Curs valutar

1 EUR = 4.9771 RON

-0.0001

1 USD = 4.6576 RON

0.0516
  1. Google Chrome primește o actualizare importantă. Ce pot face acum utilizatorii Android
  2. OPPO pregătește lansarea globală a modelului Find X8 Ultra. Cu ce specificații vine
  3. Românul care a digitalizat peste 3.000 de primării din țară și-a extins proiectul și în SUA
  4. Elon Musk amenință că va interzice produsele Apple în companiile sale. ”Nimeni nu citește de fapt termenii și condițiile”
  5. AMD a lansat noua familie de procesoare Ryzen 9000 la Computex 2024
  6. Google, amendat cu 15 milioane de dolari. Motivul pentru care a fost sancționat gigantul american
  7. Apple dezvăluie iOS 18, în cadrul WWDC24: Mai multe posibilități de customizare pentru utilizatori și dezvoltatorii de aplicații VIDEO
  8. Cea mai buna alegere pentru a găsi cele mai bune soluții audio Bose