Accidentul din Apuseni: Omniasig a platit aproape 300.000 de euro urmasilor pilotului Adrian Iovan

Marti, 29 Iulie 2014, ora 14:00
1155 citiri
Accidentul din Apuseni: Omniasig a platit aproape 300.000 de euro urmasilor pilotului Adrian Iovan

Omniasig a platit mostenitorilor pilotului Adrian Iovan suma asigurata in caz de deces, de 287.500 euro, prevazuta in polita pentru avionul implicat in accidentul din Apuseni de la finele lunii ianuarie, acceasi suma urmand sa fie achitata si mostenitorilor Aureliei Ion, a doua victima.

"Ominiasig Vienna Insurance Group confirma ca, in cadrul dosarului de dauna deschis ca urmare a producerii tragicului accident aviatic din Muntii Apuseni din 20 ianuarie, compania a achitat deja despagubirea pentru decesul pilotului Adrian Iovan, in baza politei de asigurare de accidente a personalului navigant si a pasagerilor detinuta de Scoala Superioara de Aviatie Civila. Omniasig a efectuat plata despagubirii cuvenite catre mostenitorii legali ai pilotului Adrian Iovan", se arata intr-un raspuns al asiguratorului .

Potrivit datelor obtinute referitoare la polita, suma asigurata in caz deces si invaliditate totala permanenta se ridica la 287.500 euro pentru fiecare membru al echipajului si pentru fiecare pasager.

Contractul de asigurare a fost valabil pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 si acoperea toate cele 16 avioane si elicoptere ale Scolii Superioare de Aviatie Civila, care a platit 160.020 lei pentru polita, incheiata in urma unei licitatii derulata pe www.e-licitatie.ro.

"Referitor la despagubirea aferenta decesului pasagerei Aurelia Ion, mentionam ca Ominiasig VIG va efectua si aceasta plata dupa ce vor fi depuse la dosar toate documentele necesare", se mai arata in raspunsul asiguratorului.

Potrivit Codului Civil, mostenirea se cuvine sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si anume descendentilor, ascendentilor si colateralilor acestuia, dupa caz. Descendentii si ascendentii au dreptul la mostenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai pana la gradul al patrulea inclusiv.

Ascendentii privilegiati sunt tatal si mama defunctului. Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii acestora, pana la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

Adrian Iovan are doi copii, o fata (din prima casatorie) si un baiat (din mariajul cu creatoarea de moda Romanita Iovan, incheiat in noiembrie 2008).

Mostenitorii Aureliei Ion sunt parintii, un frate si doua surori.

Pilotul Adrian Iovan si Aurelia Ion, studenta in anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti, si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, la 20 ianuarie, intr-o zona din Muntii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#despagubiri Omniasig, #despagubiri urmasi Adrian Iovan, #despagubiri mostenitori Aura Ion , #stiri Omniasig