Un manager privat la companiile de stat ar putea castiga 10.000 euro pe luna

Marti, 13 Septembrie 2011, ora 12:18
1829 citiri
Un manager privat la companiile de stat ar putea castiga 10.000 euro pe luna

Castigul salarial al unui manager intr-o companie de stat care va avea management privat ar putea fi cuprins intre 5.000-10.000 euro pe luna, potrivit unor surse din domeniu, care citeaza un document la care se lucreaza in prezent.

Potrivit surselor citate, informatiile vehiculate recent in presa, conform carora un manager privat la companiile de stat ar putea fi platit chiar si cu cateva milioane de euro, sunt departe de a fi adevarate.

"Salariile exorbitante vehiculate recent in presa sunt aiuristice.

Managerii privati nu vor primi bonusuri, decat in situatia in care vor face profit peste cel previzionat", au mai spus aceleasi surse.

Primele companii aflate in subordinea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) care vor avea management profesionist desemnat prin metode specifice au fost stabilite la nivel guvernamental, la propunerea MECMA. Companiile sunt S.C. Hidroelectrica S.A, S.C. Oltchim S.A, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare si Compania Nationala Romarm S.A, se arata intr-un comunicat al ministerului, transmis duminica.

In comunicat se precizeaza ca marti expira termenul de depunere a ofertelor pentru alegerea consultantului care va sprijini MECMA in procesul de organizare a activitatii de recrutare a noilor manageri.

Compania de consultanta care va castiga selectia va intocmi pentru fiecare dintre cele cinci companii caietele de sarcini ce vor sta la baza licitatiilor pentru desemnarea firmelor de recrutare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#castig salarial, #manager companie stat, #salariu , #stiri Oltchim