Cat mai valoreaza cuponul Vacaroiu

Marti, 27 Octombrie 2009, ora 10:28
1670 citiri
Cat mai valoreaza cuponul Vacaroiu

Cei care au mizat pe marile companii din regimul comunist, investind Cuponul Vacaroiu in intreprinderi cum ar fi Sidex Galati, Dacia Pitesti, Petrom, Oltchim, IMGB, Vulcan, Faur, RAFO Onesti sau Oltcit, mai mult au pierdut decat au castigat.

Astfel, din cele 5.000 de intreprinderi incluse in Programul de Privatizare in Masa din timpul guvernului Vacaroiu, peste 1.300 au fost delistate sau suspendate de pe Rasdaq, de-a lungul timpului, pe motiv de faliment, lichidare, dizolvare sau reorganizare judiciara. Totodata, alte 2.337 de companii au iesit de pe piata Rasdaq, devenind societati pe actiuni de tip inchis sau chiar SRL.

Spre exemplu, companii precum IMGB, Sidex, Dacia Pitesti sunt in prezent delistate de pe Bursa Electronica Rasdaq, prin urmare vanzarea actiunilor detinute se poate face doar prin negocierea directa cu o persoana interesata de acestea.

Pentru cei care au subscris la RAFO Onesti, Vulcan, Oltchim, Petrom, vestile sunt mai bune. Companiile sunt inca listate pe piata bursiera, deci se pot vinde.

In 1995, aproximativ 16 milioane de romani au devenit peste noapte actionari, primind de la guvernul de atunci, Vacaroiu, un cupon in valoare de 975.000 de lei vechi pe care il puteau depune la orice societate, primind in schimb actiuni.

#cupon, # vacaroiu, # valoare, # companii, # bursa , #stiri Oltchim