Avocatul lui Dan Diaconescu: Luni semnam contractul pentru Oltchim

Joi, 27 Septembrie 2012, ora 08:28
2783 citiri
Avocatul lui Dan Diaconescu: Luni semnam contractul pentru Oltchim

Avocatii lui Dan Diaconescu si reprezentantii OPSPI au incheiat un proces verbal de acord asupra temelor principiale de negociere, urmand ca discutiile sa fie reluate joi, de la ora 11.00, pe articolele contractului de vanzare-cumparare a actiunilor Oltchim, a declarat Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, dupa negocierile de miercuri cu autoritatile.

"Am agreat asupra unor probleme principiale. Maine (n.r. - joi), la 11.00, cand reluam negocierile, vom discuta punct cu punct. Ne-am inteles pe problemele principale. Nu este principial sa discutam despre disonante, atat timp cat exista clauze de confidentialitate si inca se discuta. Am vorbit despre cum se va vira suma respectiva si cu ce titlu, la ce vor servi banii, neintrarea in insolventa. Le-am consemnat intr-un proces verbal, sa nu le reluam. Nu am discutat niciuna din cele 21 de obiectii. Maine discutam contractul pe articole", a afirmat Daniel Fenechiu, la finalul discutiilor de la Ministerul Economiei.

Acesta s-a declarat optimist dupa negocierile de miercuri, precizand ca OPSPI nu a mai incercat sa impuna conditii suplimentare.

"Suntem optimisti si apreciem ca azi, de luni dupa pranz chiar, pozitia reprezentantilor OPSPI a fost una in regula. Nu au mai incercat sa ne impuna diverse lucruri. Contractul va fi semnat cel tarziu luni", a spus Fenechiu.

Are Dan Diaconescu banii?

Avocatul lui Dan Diaconescu a adaugat ca nu are informatii legate de transmiterea documentelor care atesta bonitatea clientului sau.

"Nu stiu daca au fost trimise aceste date. Am solicitat coordonate bancare, la solicitarea staffului meu, si le-am transmis mai departe", a precizat acesta.

Dan Diaconescu a fost declarat vineri castigator al licitatiei cu oferta in plic pentru achizitionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Ramnicu Valcea, pentru care a oferit 203 milioane lei.

Contractul de privatizare nu a fost inca semnat, iar avocatii lui Dan Diaconescu sustin ca sunt pregatiti sa negocieze, in continuare, pe marginea documentului si ca nu se grabesc sa semneze.

Ce s-a negociat pana acum

Avocatii lui Dan Diaconescu au solicitat mentionarea obligatiilor vanzatorului si cumparatorului Oltchim in preluarea Arpechim, pentru reluarea activitatii in regim integrat si includerea unei clauze pentru vanzator, prin care acesta sa nu introduca societatea in insolventa, dupa cumparare.

"Am facut 21 de propuneri de modificare a contractului de vanzare cumparare si 15 propuneri de adaugare de texte noi. Sunt trei lucruri esentiale pe care dorim sa le clarificam astazi. Primul e legat de modalitatea concreta in care Oltchim va putea sa achizitioneze Arpechim. Al doilea aspect tine de modalitatea de evolutie a creantelor, sunt 450 milioane euro datorii catre AVAS, Salrom, Electrica, CFR. Ne dorim sa stabilim un termen rezonabil, sa nu ne trezim a doua zi cu cereri de insolventa, actualizare dobanzi. Mai discutam despre cererea sindicatului de rezolvare a problemei cu salariatoo. Ultimul lucru, care se discuta acum, este situatia actuala economica si juridica a Oltchim. Am solicitat sa ne comunice daca au intervenit mutatii in ceea ce priveste evolutia economica si cea juridica', a explicat Daniel Fenechiu la inceputul discutiilor de miercuri.

Guvernul ofera ajutor de stat daca Dan Diaconescu nu plateste actiunile

Guvernul va aproba miercurea viitoare o ordonanta de urgenta prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor si repornirea combinatului, bani care vor fi acordati din fondul de privatizare daca Dan Diaconescu nu achita suma pentru pachetul de actiuni.

Ordonanta va fi aprobata miercuri, iar banii vor ajunge in conturile combinatului probabil la finele saptamanii, a declarat miercuri ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, dupa o intalnire cu sindicalistii de la Oltchim la Ministerul Economiei.

El a adaugat ca odata cu aprobarea actului normativ va fi notificata si Comisia Europeana cu privire la acest ajutor de stat. Ministrul Economiei a mentionat ca suma este acordata cu titlu de imprumut, banii urmand sa fie restittuiti in cel mult sase luni, la dobanda pietei.

Chitoiu a reamintit ca luni, 1 octombrie, expira termenul pana la care Dan Diaconescu trebuie sa plateasca 45 de milioane de euro pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim.

Premierul Victor Ponta a afirmat marti ca Guvernul este pregatit sa numeasca un nou management la Oltchim si sa dispuna administrarea speciala a combinatului daca Dan Diaconescu nu achita pana luni pretul pe actiuni, iar in maximum sase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#semnare contract Oltchim Dan Diaconescu, #privatizare Oltchim actiuni Dan Diaconescu, #ajutor stat Oltchim , #stiri Oltchim